Un nou maraton de vaccinare anti-COVID în Bucureşti. Opt centre vor funcționa cu program prelungit, în fiecare weekend, până la finele anului!

0

Românii care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 o pot face în acest weekend când este organizat al doilea maraton de vaccinare în Bucureşti. Opt centre de vaccinare vor fi deschise publicului eligibil la vaccinare și vor funcționa cu program prelungit începând din această săptămână, în fiecare weekend până la sfârșitul anului.

Opt centre din sectoarele Capitalei vor fi deschise publicului eligibil la vaccinare şi vor funcţiona cu program prelungit începând din această săptămână, în fiecare weekend, până la sfârşitul anului, a informat joi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Maraton de vaccinare anti-COVID în Bucureşti. Centrele deschise în cadrul evenimentului „Maratonul vaccinării pentru viaţă”, eveniment organizat de CNCAV sunt amplasate astfel:
Sectorul 1: ROMEXPO, 8 fluxuri (2 Moderna, 4 Pfizer, 2 Johnson&Johnson)
Sectorul 2: Centrul de vaccinare CORA Pantelimon – 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Johnson&Johnson); Centrul de vaccinare Circul Metropolitan – 7 fluxuri (3 Pfizer, 4 Johnson&Johnson)
Sectorul 3: Centrul de vaccinare din Parc Lake – 3 fluxuri (Pfizer); Centrul de vaccinare din Mall Vitan – 2 fluxuri (Pfizer)
Sectorul 4: Centrul de vaccinare Palatul Naţional al Copiilor – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Johnson&Johnson)
Sectorul 5: Centrul de vaccinare Multifuncţional Sf. Andrei din Mall Liberty – 6 fluxuri (5 Pfizer, 1 Johnson&Johnson)
Sectorul 6: Centrul de vaccinare din Drumul Taberei, Aleea Lunca Cernei nr. 6A – 4 fluxuri Johnson&Johnson.

Pot fi vaccinate toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster.

Procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente.

Din 1 noiembrie persoanele care au făcut schema de imunizare primară (2 doze) cu vaccinul Spikevax (Moderna) și vor opta pentru doza 3 de rapel cu același tip de vaccin, vor primi o doză înjumătățită (1/2 doză) din vaccinul Spikevax (Moderna), potrivit CNCAV.
Persoanelor care au făcut schema de vaccinare primară cu unul dintre celelalte vaccinuri autorizate (Comirnaty-Pfizer, Vaxzevria-AstraZeneca și Janssen-Johnson&Johnson) și care aleg administrarea dozei de rapel cu vaccinul Spikevax (Moderna), le va fi administrată o doză întreagă din acest tip de vaccin.

De asemenea, din 8 noiembrie 2021 începe administrarea dozei a doua pentru persoanele vaccinate cu vaccinul Janssen (Johnson&Johnson). Specialiştii recomandă ferm efectuarea dozei de rapel cu unul din produsele pe bază de ARN Messager (Comirnaty-Pfizer BioNTech sau Spikevax/-Moderna).

Opțional, la cerere, beneficiarii vaccinați cu acest vaccin pot efectua doza de rapel tot cu Janssen (Johnson&Johnson).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.