Ministrul Muncii, Raluca Turcan, vești bune pentru pensionari: Pensiile vor crește cu cel puțin 7% în 2022!

0

Raluca Turcan a venit cu o veste bună pentru pensionari. Ministrul interimar al Muncii a declarat, în exclusivitate pentru România TV, că pensiile vor crește în 2022 cu cel puțin șapte procente.

De altfel, Raluca Turcan a declarat că cel mai important lucru este că de la 1 ianuarie, anul viitor, pensiile din România vor fi indexate.

”De la 1 ianuarie 2022 pensiile vor fi indexate pentru că politica pe care o avem în momentul de față merge pe două paliere. Unu, pe politică pe termen scurt și aici, în această perioadă dificilă, cei care sunt afectați de creșterile de prețuri, de puterea de cumpărare, să beneficieze de o majorare a pensiilor. În același timp, pe termen mediu și lung am început deja marele proces de reformă despre care s-a tot vorbit și pentru care nu s-a făcut mare lucru și anume, să reducem inechitățile din sistemul public de pensii, să creștem pensia medie în România și în același timp să legăm pensiile de contributivitate. Am început deja să facem lucrul acesta.

Ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani nu poți să ceri nimănui să facă în câteva luni. Este antisocial ca în România anului 2021, dosarele de pensii în România să stea unul peste altul în casele de pensii și mare parte din procedurile din casele județene de pensii să se desfășoare la un nivel rudimentar. Ca atare am început procesul de digitalizare.

Cele mai multe procese în justiție le avem din cauza inechităților crase din sistemul de pensii în care oameni cu aceeași vechime, cu aceeași calificare, cu aceeași muncă, pentru că au ieșit în ani diferiți, aveau parte de pensii diferite. Să nu mai vorbim de diferența aproape lipsită de decență dintre pensia minimă socială și pensia cea mai mare dintr-un sistem public de pensii în România, care până de curând era 79.000 de lei, dar beneficiarul din păcate a decedat. Pe reforma pensiilor avem în momentul de față o formulă testată cu specialiști și care ne va aduce în urma recalculării ca această inechitate să fie eliminată.

Deci pentru anul viitor pensiile vor fi indexate. Noi plecăm de la 7% până la un procent mai mare în funcție de bugetul pe care îl vom avea, de investiții. În funcție de acestea vom anunța procentul cu care vom crește pensiile. Pe noua lege pe care o vom elabora trebuie să rețineți că pensiile mai mici vor crește mai mult și pensiile mari vor crește cu mai puțin pentru că doar în felul acesta vom reuși să reducem din inechități și să reducem decalajul dintre cea mai mică pensie și cea mai mare.”, a spus Raluca Turcan, pentru România TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.