Directorul general al OMS trage un semnal de alarmă: „Va apărea un alt virus, pe care nu îl vom putea stăpâni”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizează că ar putea apărea un nou virus care nu poate fi stăpânit.

„Chiar dacă luptăm pentru a pune capăt acestei pandemii, trebuie să învățăm lecțiile și să ne pregătim pentru următoarea. Este o certitudine biologică faptul că, la un moment dat, va apărea un alt virus pe care pur şi simplu nu îl vom putea stăpâni. Putem lua măsurile acum pentru a ne pregăti pentru acel virus, pentru a-l detecta și pentru a răspunde rapid când apare”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor din G20, preluate de Sputnik.

În schimb, distribuţia inegală a vaccinurilor şi medicamentelor de până în prezent împiedică încheierea în curând a pandemiei de coronavirus, a spus OMS. Organismul îndeamnă comunitatea internaţională să înveţe din pandemia actuală pentru a se pregăti pentru următoarea.

“Dacă cele 6,8 miliarde de doze de vaccin administrate la nivel global până în prezent ar fi fost distribuite în mod echitabil, am fi atins până în prezent obiectivul de 40% în fiecare ţară”, a mai spus directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.