Dacian Cioloș pune „punctul pe i”: „Intenţia unor lideri din PNL este de a se arunca în braţele PSD. Urmează să se nască o alianţă toxică”

0

Preşedintele USR, Dacian Cioloș, a catalogat decizia premierului desemnat Nicolae Ciucă de a-şi depune mandatul drept una „corectă”, însă a remarcat că „intenţia unor lideri din PNL de a se arunca în braţele PSD”.

Dacian Cioloş a susţinut că preferă refacerea coaliţiei pentru că există deja un program de guvernare negociat, o structură a Guvernului agreată. În schimb, dacă opţiunea PNL va fi alături de PSD, USR trece în Opoziţie.

„După această decizie, PNL are de ales între a reface coaliţia cu USR şi să continuăm împreună pe drumul reformelor pe care le-am agreat în programul de guvernare sau să se întoarcă la PSD, adică la hoţie din banii publici, pentru baronii locali, la felul în care a fost jecmănită justiţia şi multe alte decizii ale Guvernelor PSD care au adus România în halul în care chiar PNL a preluat-o în urmă cu câteva ani.

Am crezut ieri când PNL a anunţat că premierul desemnat îşi depune mandatul că există o şansă pentru a refacerea coaliţiei de modernizare a României. Din păcate, vedem că intenţia unor lideri din PNL, înţeleg că nu e încă luată o decizie în PNL, dar apare mult mai evident că intenţia unor lideri din PNL este de a se arunca în braţele PSD şi reformarea unei frăţii a partidelor vechi.

Un alt exemplu azi din păcate, PNL s-a abţinut la votul pentru preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, unde avea de ales, după ce domnul Roman a fost susţinut de USR pentru o perioadă interimară de două săptămâni, PNL avea de ales între a susţine interimar o candidată de la USR sau pe domnul Sorin Grindeanu de la PSD, cel care a scos o ţară întreagă în stradă în urmă cu câţiva ani cu faimoasa OUG 13.

Am văzut rezultatul, prin neimplicarea cu o decizie clară a PNL, PSD a obţinut această funcţie. E interimară, dar e probabil un semnal, un simbol a ceea ce urmează”, a spus Dacian Cioloş, preşedintele USR.

„Sper totuşi ca PNL să se mai gândească, să se gândească bine la ce duce acest drum şi să avem în perioada următoare o discuţie de clarificare să vedem dacă e şi intenţia lor şi dacă această coaliţie care să modernizeze România e în continuare fezabilă

Altfel, urmează să se nască o alianţă toxică a cărei scop va fi păstrarea privilegiilor şi piedici pentru dezvoltarea României. Ştim încotro poate duce o astfel de alianţă.

Am văzut şi care sunt pretenţiile PSD pentru a intra la guvernare. Ştim ce a făcut PSD cât a fost la guvernare. Putem intui la ce să ne aşteptăm”, a mai precizat Dacian Cioloş.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.