Omul care a văzut moartea – un spectacol urmărit de peste 40.000 de spectatori!

0

Comedia lui Victor Eftimiu, Omul care a văzut moartea, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de Dan Tudor, în calitate de regizor,  se pregăteşte de cea de-a 200-a întâlnire cu publicul, care va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie 2021, de la ora 20.00, la Sala Pictura!  

Comedia Omul care a văzut moartea, scrisă în 1928, îşi dovedeşte, spre deliciul publicului, actualitatea replicilor şi prospeţimea situaţiilor comice.  Despre subiectul piesei şi reţeta ei interbelică, regretatul critic Mircea Ghiţulescu consemna: „Comedia lui Victor Eftimiu trezeşte şi astăzi interesul teatrelor datorită personajului principal, Vagabondul, specie de haimana simpatică, plină  de haz şi inteligentă. El va reuşi, prin strategii paralele, să-l impună pe salvatorul său drept favorit între candidaţii la postul de primar al oraşului. Rolul este exhibiţionist, insolent şi funambulesc – mai scria criticul, anticipând cumva creaţia, pe dubla partitură încredinţată foarte tânărului actor la data premierei, Lari Giorgescu.  Adevărată paradă pentru un june de comedie”, exact aşa s-a dovedit a fi personajul pentru îndrăgitul actor, de-a lungul celor 8 ani scurşi de la premieră. El este Vagabondul, Omul care a văzut moartea, şi tocmai debutase cu un succes fulminant pe scena Naționalului, ca „dans-actor”, în rolul Caţavencu din spectacolul D’ale noastre conceput de Gigi Căciuleanu. Se întâmpla în 2012, cu numai un an înainte de această premieră.

Generoasa partitură dramatică vă prilejuieşte întâlnirea cu o suită de personaje memorabile, interpretate de vedete ale Naţionalului bucureştean: Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Florentina Ţilea, Răzvan Oprea. Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu, iar muzica de Gabriel Basarabescu.

„Dan Tudor semnează regia unui spectacol jucat cu pasiune nestăvilită şi umor inteligent, unde actorii din generaţia de aur a teatrului nostru se întâlnesc cu tinerele talente, pentru a da savoare uneia dintre cele mai frumoase creaţii din dramaturgia română”, consemna  Ziarul Metropolis.

La ceas aniversar, regizorul Dan Tudor ţine să le transmită câteva gânduri celor ce au umplut, constant si perseverent sălile acestui spectacol, atestându-i succesul:

„Mulțumesc Public, Măria Ta! 200 de reprezentaţii!!! Cine ar fi crezut?! Înmulțind 200 de reprezentații cu 200 de spectatori în medie, rezultă că 40.000 de oameni au văzut acest spectacol!!! Motiv de mare bucurie. Experiența noastră a fost completată de râsul, tăcerea și concentrarea a 40.000 de oameni, care i-au aplaudat pe Costel, Adela, Marius, Lari, Florentina, Răzvan și Tatiana. Teatrul continuă să atragă și să uimească!”.

Vă invităm să petreceţi un sfârşit de săptămână relaxant în compania unei distribuţii extraordinare, ce dă viaţă unei farse fără vârstă! Poate că nu aţi prins un loc pentru această seară, dar cum speranţa actorului Lari Giorgescu (declarată într-un interviu pe care-l veţi putea urmări în curând, online) este aceea de a mai juca şi de aici înainte vreo….200 de reprezentaţii,  vă aşteptăm la unul dintre următoarele spectacole cu nemuritoarea piesă Omul care a văzut moartea!

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.