Ludovic Orban, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis: Vrea să devină premier după 2024!

Share:

Ludovic Orban a reluat miercuri seara atacurile la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, considerând că prin implicarea sa în politica liberalilor PNL îşi trădează electoratul, iar actualul şef al statului nu-şi dorește decât funcția de premier după 2024.

Ludovic Orban a vorbit miercuri seara despre aşa-zisa înţelegere pe 7 ani dintre PNL şi PSD, considerând că în urma ei Klaus Iohannis ar urma să obţină funcţia de premier după ce îi expiră mandatul de preşedinte, în 2024. „Klaus Iohannis nu vrea să se pensioneze. El vrea să devină prim-ministru în 2024„, a spus Orban, la Realitatea Plus.

Acesta l-a numit pe Iohannis „vizitatorul de la piramide” şi consideră că şeful statului s-a schimbat mult în ultimul an. „Cine poate să îl recunoască pe vizitatorul de la piramide? Nu vreau să zic mumia… Eu nu îl recunosc. În 2019-2020, am lucrat cu președintele Iohannis în fiecare zi. Știu cât de implicat era. Am avut o colaborare aproape cotidiană. Acrm este de nerecunoscut. Eu nu l-am văzut să joace golf, în perioada în care am colaborat. El nu a învins pandemia cu mine, ci s-a luptat efectiv. A fost implicat în toate deciziile luate, inclusiv cele nepopulare. Ce face de când Cîțu și-a anunțat candidatura e o acțiune care nu are nicio legătură cu interesele românilor.

Iohannis bagă PSD în casă, în loc să ai câine care să păzească. Au teamă de Iohannis. Nu le poate face nimic, dar se tem. Se simt cu musca pe căciulă, au schelete în dulap, au contracte cu statul sau au interese directe. Nu e doar o trădare a PNL, ci și a PSD față de votanții săi„, a mai spus Ludovic Orban.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.