Marcel Ciolacu pune interesul național mai presus de interesul de partid: „Mulţumesc colegilor mei că au decis astăzi să facem o coaliţie naţională în interesul românilor!”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a mulţumit colegilor de partid că au decis, în cadrul Consiliului Politic Naţional, o „coaliţie naţională în interesul românilor”.
„Mulţumesc colegilor mei că au depăşit interesul personal şi interesul de partid şi au decis astăzi să facem această coaliţie naţională în interesul românilor”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, la finalul şedinţei CPN al PSD.
Marcel Ciolacu a precizat că după consultările de la Cotroceni cu şeful statului va face noi declaraţii.
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat ca PNL să deţină funcţia de premier la prima rotaţie în cadrul Guvernului Guvernului PSD, PNL, UDMR.