Un autobuz a luat foc pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 45 de persoane au murit!

0

Printre victime se numără şi 12 copii, a declarat şeful departamentului de siguranţă împotriva incendiilor din cadrul Ministerului de Interne.

„Supravieţuitorii sunt traumatizaţi, şi-au pierdut apropiaţii, copiii. Au sărit pe geamuri”, a relatat Maya Arghirova, şefa Centrului pentru mari arşi unde au fost duşi supravieţuitorii.

„Este o tragedie”, a reacţionat premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, pentru mass-media bulgare. „Echipe se vor deplasa la faţa locului pentru a participa la operaţiuni”, a adăugat el.

Ministrul de interne interimar Boiko Raşkov a declarat jurnaliştilor că trei autocare se deplasau împreună şi că cel care a suferit accidentul era ultimul din convoi. Este posibil ca pasagerii să se fi mutat dintr-un autocar în altul, a afirmat el, care a adăugat că este posibil ca frecarea dintre autocar şi bariera de protecţie să fi provocat incendiul, relatează BTA.

Accident urmat de incendiu în Bulgaria. Cel puţin 45 de persoane au murit după ce un autobuz a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei, anunţă autorităţile locale, citate de BBC.

Incidentul a avut loc după ora locală 02:00 (00:00 GMT), în apropiere de satul Bosnek, a anunţat Ministerul de Interne, citat de agenţia de presă BTA.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.