Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, avertizează: Guvernanții trebuie să asigure medicamentele pentru tratamentul anti-Covid. Există bani europeni în acest sens!

0
SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în grupul S&D, a adresat o întrebare cu solicitare de răspuns scris Comisiei Europene pe tema Autorității europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară Hera.

Eurodeputatul Grapini a luat această decizie în contextul în care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat, în prezentarea viziunii Comisiei, că este mulțumită de rezultatele gestionării pandemiei de Covid-19.

Surprinsă de afirmațiile înaltului oficial european, europarlamentarul umanist a adresat, punctual, mai multe întrebări, solicitând în acest sens Comisiei Europene explicații în privința existenței unui plan ambițios de identificare a tratamentelor pentru virusul SARS-CoV-2.

1.Care vor fi atribuțiile noii Autorități europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară Hera?2.Ce buget se alocă cercetării pentru găsirea tratamentelor împotriva virusului SARS CoV-2?

3.De doi ani, s-au alocat bugete pentru cercetare pentru vaccin, dar nu s-au făcut pași în cercetarea pentru tratamentul bolii.

 “Noul guvern ar trebui să țină cont că sunt  bani europeni pentru tratamente care sunt avizate de Agenția europeană a medicamentului. Așadar, guvernanții trebuie să asigure medicamentele pentru tratament, nu numai vaccinarea, care trebuie să rămână opțională. Aceasta trebuie să fie preocuparea guvernanților!”, a precizat europarlamentarul Grapini.

În numele Comisiei Europene, a răspuns Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate și siguranță alimentară.

Potrivit comisarului european pentru sănătate și siguranță alimentară, în mai 2021, pentru a completa strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19, Comisia a lansat Strategia UE privind terapiile împotriva COVID-19, care a prezentat o abordare strategică consolidată pentru dezvoltarea, fabricarea și achiziționarea de terapii sigure și eficace împotriva COVID-19, la nivelul UE, cum ar fi anticorpii monoclonali, antiviralele sau supresivele imunitare.

De asemenea, la 22 octombrie 2021, a punctat Stella Kyriakides, Comisia a publicat un aviz privind cele mai promițătoare zece tratamente pentru COVID-19. În plus, până în prezent, Comisia a investit 119 de milioane EUR, prin programul Orizont 2020, pentru a sprijini 45 de proiecte de cercetare și inovare privind terapiile și opțiunile de tratament pentru COVID-19.

Autoritatea europeană Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA), un pilon esențial al sănătății în Uniunea Europenă, a fost prezentată oficial, la 16 septembrie 2021, a mai spus oficialul european, care a adăugat, în context, că HERA a fost înființată pentru a permite Uniunii și statelor sale membre să prevină, să detecteze și să răspundă rapid la urgențele sanitare transfrontaliere, contribuind la asigurarea dezvoltării, fabricării, achizițiilor publice și distribuirii de contramăsuri medicale esențiale.

„După cum s-a subliniat în comunicarea de prezentare a HERA, una dintre funcțiile centrale ale noului serviciu al Comisiei este promovarea cercetării și inovării pentru a elabora contramăsuri medicale eficace, sigure și la prețuri accesibile, inclusiv tratamente, a mai spus oficialul european, care a completat că, în cadrul cererii de propuneri privind incubatorul HERA, din cadrul programului Orizont Europa, aproape 60 de milioane EUR sunt mobilizate pentru a sprijini vaccinul împotriva COVID-19 și trialurile clinice terapeutice”, se mai arată în răspunsul transmis de comisarul europen, Steel Kyriakides, europarlamentarului Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.