Alpha Bank Romania, rezultate financiare pentru primele nouă luni ale anului: profit de peste 20 milioane euro

0

Rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale anului reflectă o performanță financiară și comercială solidă, anunță Alpha Bank Romania într-un comunicat de presă.

  • Profitul înainte de impozitare (PBT) s-a situat la 20,1 milioane euro, înregistrând o evoluție superioară celei anticipate pentru această perioadă;
  • Veniturile nete din comisioane au înregistrat o creștere de peste 22% față de aceeași perioadă a anului trecut;
  • Activitatea comercială a continuat să crească, pe fondul impulsului puternic înregistrat în prima jumătate al anului. Creditarea a crescut într-un ritm susținut pe majoritatea liniilor de business;
  • Capitalizarea și lichiditatea s-au menținut la niveluri ridicate, peste cerințele de reglementare.

Economia României a înregistrat o revenire dinamică în primele trei trimestre din 2021, confirmând anticipațiile de redresare și punând bazele unei performanțe solide de creștere economică în 2021. La nivelul sistemului bancar, cererea de creditare a crescut susținut, marcând cel mai ridicat nivel din 2009 până în prezent. Dinamici pozitive solide au fost înregistrate atât pe segmentul persoanelor fizice, cât și pe segmentul finanțării companiilor. Astfel, într-un context macroeconomic și bancar favorabil, activitatea noastră comercială a fost una robustă. Producția de credite noi ipotecare a înregistrat un avans anual de 41%, portofoliul de credite ipotecare depășind astfel pragul de 1,3 miliarde euro. O performanță similară a fost obținută și pe segmentul creditelor de consum, vânzările noi dublându-se în primele nouă luni față de aceeași perioadă a anului 2020. Mai mult, am continuat să susținem mediul de business prin finanțările acordate atât clienților mari, cât și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Astfel, producția de credite destinate IMM-urilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, reafirmându-ne poziția de finanțator al economiei și, totodată, de susținător al revenirii economice. Participarea activă în cadrul programelor derulate de către Guvernul României pentru susținerea mediului de afaceri a contribuit pozitiv la această performanță. Având în vedere planurile de dezvoltare națională și resursele pe care România intenționează să le atragă în anii următori în vederea implementării de reforme și investiții, Alpha Bank Romania a semnat în luna august 2021, o convenție cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru accelerarea absorbției Fondurilor Europene alocate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2021 – 2022.

În trimestrul al treilea am continuat să diversificăm canalele de acces ale clienților la serviciile noastre. Astfel, am extins infrastructura de self-service prin mărirea rețelei  de echipamente multifuncționale (ATM 24/7 Banking), punând această tehnologie la dispoziția clienților în peste 65% din unitățile noastre teritoriale, extinzând totodată aria operațiunilor care pot fi efectuate prin intermediul acestor echipamente.

Alpha Bank Romania a contribuit și la creșterea complementarității dintre piața de capital și cea bancară, participând ca manager la emisiunea de obligațiuni în valoarea de 40 de milioane de Euro a Libra Internet Bank.

Rezultatele financiare ale primelor nouă luni ale anului:

La finalul lunii septembrie 2021, portofoliul de credite al Alpha Bank în România s-a situat la 2,7 miliarde euro, înregistrând o creștere de 1,5% față de aceeași perioadă a anului anterior. Activitatea comercială robustă pe segmentul persoanelor fizice concretizată într-o rată de creștere anuală a vânzărilor noi de credite ipotecare de 41% a constituit principalul motor de creștere a portofoliului, acesta din urmă depășind la finalul lunii septembrie 2021, pragul de 1,3 miliarde euro. În ceea ce privește finanțarea persoanelor juridice, dinamica pozitivă a pieței, precum și implicarea noastră activă în cele mai importante programe de sprijin guvernamental, au dus la o creștere robustă pe segmentul IMM-urilor (+22% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior). Depozitele atrase de la clienți s-au situat la 2,6 miliarde euro.

Profitul înainte de impozitare s-a situat la 20,1 milioane euro, înregistrând o evoluție superioară celei anticipate pentru această perioadă. La nivel operațional, creșterea solidă a veniturilor din comisioane (peste 22% față de aceeași perioadă a anului  anterior) a atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute, venitul net bancar rămânând la un nivel similar celui înregistrat în perioada ianuarie – septembrie 2020.

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank România este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu o prezență la nivel național de peste 20 de ani. Oferim o gamă largă de servicii și produse moderne pentru persoane fizice, precum și pentru IMM-uri și segmentul corporativ. Suntem una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar din România, fiind prima bancă ce a introdus în cadrul ofertei sale creditele pentru locuințe. Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. În 1993, Alpha Bank Group, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au înființat Banca București SA, ca bancă comercială, redenumită în anul 2000 Alpha Bank România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.