Europarlamentarul Maria Grapini, revoltată: „UE nu poate să ne dicteze cum să ne sărbătorim Crăciunul, ce nume să dăm copiilor și cum să trăim în familie!”

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Controversele ghidului de comunicare internă, retras în cele din urmă de Comisia Europeană, a generat reacția tranșantă a europarlamentarului umanist, Maria Grapini.

Uniunea Europeană nu poate să ne dicteze cum să ne sărbătorim Crăciunul, ce nume să dăm copiilor și cum să trăim în familie! Suntem un stat independent și suveran și cetățenii cer celor care îi reprezintă să respecte tradițiile și valorile românești!”, a punctat Maria Grapini, membru în grupul S&D, care a adăugat că, în contextul în care vorbim de o uniune de state, UE nu are nicio atribuție în privința educației, culturii, sănătății și organizării justiției din România.

“S-a creat ca o uniune pentru circulația mărfurilor și pentru piață unică. Noi nu trebuie să ne lăsăm, însă, călcați în picioare. Dacă noi avem o clasă politică slabă, nepregătită din punct de vedere al actului politic, dacă avem un președinte care cedează în Consiliul European și dacă eurodeputații nu apără interesul național, putem avea o problemă. Aceasta este teama mea. Eu nu am votat nici raportul Matic și nici alte năstrușnicii, eu sunt creștin ortodox și am înțeles că UE este sub același cerc, dar cu culturi diferite și că fiecare stat membru își conservă și păstrează tradițiile și le transmite generațiilor viitoare, generații care trebuie să înțeleagă că avem o istorie care ne diferențiază în această lume”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Potrivit europarlamentarului umanist, este foarte important ca reprezentanții României în UE să înțeleagă că recomandările Comisiei Europene nu sunt obligații. Acest lucru este valabil, a mai spus Maria Grapini, și în cazul recomandărilor Comisiei de la Veneția.

În context, Maria Grapini a demontat absurditățile din respectivul ghid, prin intermediul căruia ni se interzicea și “să spunem că suntem cetățeni europeni pentru a nu-i jigni pe ceilalți cetățeni care nu sunt membri ai UE”.

„Nu voi vota niciodată această absurditate, nici măcar ca rezoluție, cu atât mai puțin ca act legislativ”, a mai spus Maria Grapini, care nu a ezitat să sancționeze ferm declarațiile senatorului USR, Ștefan Pălărie, privind îngrădirea libertăților și drepturilor cetățenilor, prin ordonanțe de guvern!

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.