Simona Halep s-a antrenat alături de echipa micilor tenismeni susținuți de Fundația Olimpică Română

0

Simona Halep își menține rutina de antrenamente pe parcursul perioadei de  vacanță competițională, intrând zilnic pe terenul de tenis.

Astăzi antrenamentul său a fost însoțit de o sesiune motivațională dedicată copiilor care se pregătesc în sportul alb sub coordonarea Fundației Olimpice Române.

Micuții tenismeni, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, au vizitat-o pe Simona Halep la Centrul Național de Tenis, unde Simona le-a dezvăluit o parte din elementele antrenamentelor sale și a profitat de ocazie pentru a prelua pentru câteva minute rolul de antrenor pentru cei mici.

Îmi face o mare plăcere să răspund întrebărilor curioase venite de la micii practicanți de tenis. Dinamismul lor și dorința de învățare și evoluție sunt uimitoare. Le-am promis să le fiu alături cu sfaturi și îndrumare și în alte ocazii. Am încrederea că noua generație va aduce pe terenurile de tenis și în competiție tot mai mulți tineri reprezentanți ai României”, a declarat Simona Halep.

Copiii au profitat de ocazie pentru a-și dobândi cadourile de Crăciun personalizate cu semnătura Simonei Halep: tricouri, rachete și poze alături de campioană.

A fost cel mai frumos cadou de sărbători pentru copiii lotului FOR. Întâlnirea lor cu Simona a fost marcată de emoție și încântare. Îi mulțumim pentru atenția și răbdarea acordată micilor practicanți”, a adăugat Cosmin Ghețu, antrenor al juniorilor de la Fundația Olimpică Română.

Echipa de copii beneficiază de antrenamente și facilități sportive puse la dispoziție de către Fundația Olimpică Română și Complexul Sportiv Ion Țiriac, din București.

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase. Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Detalii suplimentare despre Fundația Olimpică Română pot fi accesate la adresa https://fundatiaolimpica.ro/.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.