Avertisment: Un nou val Covid va lovi România la aproximativ două săptămâni de la Revelion!

Share:

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că efectele petrecerilor din noaptea de Revelion se vor vedea în aproximativ două săptămâni. Arafat a precizat că se aşteaptă ca nu toată lumea să respecte normele sanitare de prevenire a răspândirii epidemiei de COVID-19.

Un nou val COVID ar putea lovi România pe la jumătatea lunii ianuarie anul viitor pentru că nu toata lumea va respecta măsurile sanitare menite a limita răspândirea COVID în perioada Sărbătorilor de iarnă, în noaptea de Revelion.

„Orice impact al unei aglomeraţii, al unei interacţiuni, mobilităţi mai mari, am învăţat foarte bine, cam la o săptămână – două începem să vedem efectele. Aceasta este situaţia. Acum depinde cât de mare va fi impactul şi depinde de cât de mult vom respecta regulile. Clar că nu toată lumea va respecta regulile, dar noi sperăm că majoritatea să respecte recomandările şi regulile”, a spus şeful DSU Raed Arafat, răspunzând unei întrebări în legătură cu efectele participării oamenilor la petrecerile de Revelion, în contextul apariţiei tulpinii Omicron a coronavirusului.

Noile măsuri care vizează o „relaxare” a normelor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID au intrat deja în vigoare: masca nu mai este obligatorie pe stradă, cu excepţia zonelor aglomerate, magazinele şi restaurantele au program prelungit, iar accesul în mall-uri este permis şi persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau care au trecut prin boală.

Totodată, vor putea fi organizate petreceri în stradă de Revelion fără restricţii de oră sau referitoare la numărul de participanţi.

De asemenea, se elimină interdicţiile de circulaţie a persoanelor pe timpul nopţii. Competiţiile sportive, activitatea cinematografelor, spectacolele, concertele, festivalurile şi alte evenimente culturale, cursurile de instruire, workshop-urile, conferinţele sunt permise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5.00-22.00.

Totodată, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5-00-22.00 activitatea cu publicul, în spaţii închise şi/sau deschise a restaurantelor şi cafenelelor, a sălilor de sport şi fitness, a piscinelor interioare, a sălilor de jocuri de noroc, precum şi a sălilor de jocuri şi locurilor de joacă pentru copii, precum şi activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.