Energia solară, principala sursă de electricitate din România în anul 2030

Panourile solare ar putea deveni cea mai importantă sursă de energie electrică în România, în anul 2030, au susținut reprezentanții acestei industrii, în cadrul unei conferințe pe teme de profil.

„Potenţialul solar în România este unul dintre cele mai mari din Europa. Energia solară este aşteptată să fie cea mai importantă sursă de producere a energiei în anul 2030. Având în vedere dezvoltarea pe care o vedem, ne aşteptăm ca România să-şi atingă în anul 2026 ţintele pentru 2030”, a precizat Walburga Hemetsberger, CEO SolarPower Europe, prezentă la conferinţa online „RESInvest – dezvoltarea lanţurilor valorice ale energiei curate”.

Ea a mai spus că energia solară este cea mai competitivă din punctul de vedere al costurilor. La rândul său, Mihai Bălan, directorul executiv al Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), a accentuat această idee.

„Ne aşteptăm ca solarul să devină principala sursă de producere a energiei în 2030. Ne aşteptăm să fie instalată o capacitate în jur de 6-7-8, chiar 9 GW de energie solară în România”, a susţinut Bălan. El a adăugat că potenţialul României este de a deveni a şasea piaţă în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă.

„Estimăm în scenariul optimist că vor fi create 54.000 de locuri de muncă în România, în sectorul solar, iar în scenariul pesimist-moderat 25.000 de locuri de muncă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.