Avertisment dur: Tulpina Omicron va fi dominantă în România până la finele anului!

Share:

Medicul Octavian Jurma susţine că tulpina Omicron va deveni dominantă în România înainte de sfârşitul anului, deoarece ţara noastră se află deja în valul cinci al pandemiei. În aceste condiţii, măsurile individuale de protecţie sunt importante, având în vedere că autorităţile nu iau măsuri ferme, avertizează cercetătorul.

Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului. Medicul Octavian Jurma a semnalat, joi seara, că săptămâna trecută în România s-au făcut doar 95 de secvenţieri, cu 40% mai puţine decât în săptămâna precedentă.

„Cu toate acestea, numărul de cazuri Omicron a crescut de la 2 (pondere de 1.23%) la 8 (pondere de 6.32). Avem prima confirmare directă că şi în România rata de dublare a cazurilor Omicron este de 3.5 zile (…) Aşadar, chiar dacă am creşte de 10 ori numărul de secvenţieri, Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului 2021 şi debutul valului Omicron poate avea loc mai repede decât anticipam. Nu exista nimic care sa oprească acest debut în România. Măsurile care ar trebui luate sunt inacceptabile social si politic, deci nu ne putem baza pe autorităţi”, a explicat medicul Octavian Jurma, pe Facebook.

Cercetătorul susţine că, pentru prima dată în pandemie, decizia individuală este mai importantă decât decizia colectivă unde avem un consens negaţionist între majoritate şi guvernanţi.

”Vestea bună este ca protecţia oferită de vaccin faţă de boala grava si deces rămâne bună şi în cazul Omicron (…) Adăugaţi masca, distanţarea fizică, igiena mâinilor şi testare şi puteţi să treceţi cu bine şi prin acest val. Suntem deja în valul 5, ar fi trebuit sa ne obişnuim pana acum cu noua normalitate daca nu am nega permanent realitatea pandemiei”, a mai transmis medicul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.