Cătălin Drulă îl pune la punct pe Sorin Grindeanu: Mi-am zis că sunt emoțiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu!

Share:
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, îi dă replica actualului ministru pesedist al Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Mi-am zis că sunt emoțiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu…
Să nu știi că ai în lucru 300 km de autostradă și drum expres și să spui că “sunt în lucru undeva la peste 80 de kilometri” e deja cam mult. Îi atașez mai jos* lista completă a proiectelor ca să fie mai ușor de reținut.
Apoi, legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războiește cu “fostul ministru” și gafează din nou, neștiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitația pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greșit de altfel, încă o gafă) este lansată și cu oferte depuse în mandatul dlui. Bode din 2020.
În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Asta i-am cerut încă de la audieri, după ce, în cele 3 luni de interimat PNL, contractul de proiectare a fost lăsat de izbeliște.
Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, așa cum l-a licitat dl. Bode) și nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat și investigațiile în teren să fie avansate. Nici vorbă de așa ceva, contractul bate pasul pe loc.
Aici ar trebui să-și investească dl. Grindeanu și PSD-PNL energia, la respectarea termenelor contractuale de către consultant. Cine știe, poate le pune o pilă fostul director general al Consitrans pe care l-au numit la conducerea consiliului de administrație al companiei naționale de drumuri CNAIR.
* LISTA PROIECTELOR ÎN DERULARE (autostradă + drum expres)
Proiecte cu contract semnat: 𝟑𝟖𝟔𝐤𝐦
din care
Proiecte cu lucrări începute fizic în teren: 𝟐𝟗𝟑𝐤𝐦
A0 Sud: 51km
A0 Nord lotul 2: 19km
A1 Sibiu-Pitești secțiunile 1&5: 43km
Pod peste Dunăre la Brăila cu drumuri de legătură: 23km
DX12 Craiova-Pitești tronsoanele 1&2&3: 90km
Drum expres Brăila-Galați: 11km
A3 Transilvania sectoarele Cluj-Zalău & Nușfalău-Suplacu de Barcău: 56km
și
Proiecte în faza de pre-execuție (proiectare): 𝟗𝟑𝐤𝐦
A0 Nord lotul 4: 5km
A1 Sibiu-Pitești secțiunea 4: 10km
DX12 Craiova-Pitești tronsonul 4: 31km
A3 Transilvania sectorul Chiribiș-Biharia: 28km
Drum expres de legătură A3-Oradea: 19km
Și pentru că dl. Grindeanu tot vorbește de “GREAUA MOȘTENIRE”, iată ce a produs ANUL 2021 în termeni de proiecte de infrastructură rutieră:
Contracte de lucrări semnate în 2021: 𝟗𝟎𝐤𝐦
A0 Nord lotul 2: 19km
A1 Sibiu-Pitești secțiunea 4: 10km
DX12 Craiova-Pitești tronsonul 4: 31km
Drum expres Brăila-Galați: 11km
Drum expres de legătură A3-Oradea: 19km
Proiecte pe care lucrările au început în anul 2021: 𝟏𝟖𝟑𝐤𝐦
A0 Sud loturile 1&3: 35km
A0 Nord lotul 2: 19km
A1 Sibiu-Pitești secțiunea 5: 30km
DX12 Craiova-Pitești tronsonul 3: 32km
Drum expres Brăila-Galați: 11km
A3 Transilvania sectoarele Cluj-Zalău & Nușfalău-Suplacu de Barcău: 56km”, a precizat, pe pagina de Facebook, Cătălin Drulă.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.