NATO își va suplimenta prezența militară în România

NATO va reacţiona la un eventual atac al Rusiei asupra Ucrainei prin suplimentarea prezenţei militare în Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv în România, afirmă diplomaţi şi foşti oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

NATO nu are obligaţii de apărare militară a Ucrainei, dar, în eventualitatea unui atac al Rusiei, va trebui să intensifice prezenţa militară în zona Mării Negre şi în zona Mării Baltice şi să contracareze atacuri cibernetice.

Uniunea Europeană ar putea să fie nevoită să ia decizii dure, prin adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, găsirii de soluţii la o eventuală criză a gazelor şi primirii de refugiaţi care ar fugi de războiul din Ucraina.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a exclus posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina, iar secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în mai multe rânduri că Alianţa Nord-Atlantică are obligaţii de apărare a statelor membre, excluzând astfel o ripostă militară faţă de un atac asupra Ucrainei, care nu este stat membru.

Doi diplomaţi din cadrul NATO afirmă că modalităţile de susţinere a Ucrainei ar putea include furnizarea de armament american şi intensificarea misiunilor de instruire a militarilor ucraineni, potrivit Reuters, citat de Evz.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.