Liderii PSD pun tunurile pe primarii Nicușor Dan și Dominic Fritz: În București și Timișoara locuitorii suferă crunt de frig în case, școli și spitale!

0

Dezastrul din Bucureşti şi Timişoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetăţeni este ilustrativ pentru incapacitatea managerială a primarilor susţinuţi de USR în administraţia publică locală, au transmis social-democraţii, într-un comunicat de presă. Asemănarea dintre cele două municipii în privinţa problemelor grave din sistemul de termoficare nu este deloc întâmplătoare, mai afirmă sursa citată.

Nicuşor Dan şi Dominic Fritz, primarii USR, au eşuat în gestionarea sistemului de termoficare, susţin reprezentanţii PSD într-un comunicat de presă.

„Și în București, și în Timișoara, locuitorii suferă crunt de frig în case, școli și spitale, pentru că cei doi edili au întârziat nepermis de mult pregătirile de iarnă sau pentru că, din indolență sau aroganță, au afectat grav finanțarea serviciului public de termoficare. În timp ce în Capitală Nicușor Dan a întârziat să depună în termenul legal solicitarea pentru ajutorul de la Guvern pentru subvenția la gigacalorie, la Timișoara Dominic Fritz a falimentat sistemul de termoficare pentru că nu a achitat certificatele verzi.

Atât primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cât și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, au obținut votul cetățenilor pe baza unui discurs populist al USR, centrat pe promisiunea schimbării clasei politice, care însă nu poate suplini nerozia și impotența administrativă de care au dat dovadă după ce s-au instalat în funcțiile de primar”, transmis Biroul de Presă al PSD.

„Nici măcar promisiunea schimbării clasei politice nu a fost onorată. În timp ce primarul din București a intrat în atenția DNA din cauza unor probleme de corupție, primarul din Timișoara nu a fost capabil nici până în momentul de față să își clarifice problema studiilor pe care pretindea că le-a absolvit. Deci, eșec pe toată linia!”, se mai arată în comunicatul PSD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.