Maria Grapini cere măsuri concrete pentru IMM-uri, în timpul președinției franceze a Consiliului UE. Eurodeputatul umanist, întrebări tranșante adresate ministrului delegat pentru industrie din Franța!

0
SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, vicepreședintele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, a interpelat-o, marți, pe ministrul delegat pentru industrie, Agnès Pannier-Runacherp (președinția franceză a Consiliului UE).
În intervenția sa, Maria Grapini a vorbit, tranșant, despre importanța unor măsuri concrete pentru IMM-uri și pentru protecția consumatorilor. De asemenea, eurodeputatul umanist a criticat faptul că, în prezentarea sa, oficialul francez nu a folosit decât o singură dată cuvântul IMM-uri.
„Pe mine m-a surprins acest lucru pentru că, în cazul în care vorbim de consolidarea pieței interne și reziliență, atunci trebuie să ne gândim la adoptarea unor măsuri concrete, eficiente, pentru IMM-uri. În context, aș vrea să ne spuneți detaliat, concret, ce măsuri punctuale veți lua în timpul președinției dumneavoastră, pentru îmbunătățirea finanțării IMM-urilor și a accesului la achiziții publice. Pentru că, aici, este marea problemă, și anume, că IMM-urile nu au posibilitatea de finanțare și nu nici acces la achiziții publice”, a precizat eurodeputatul Grapini.
A doua întrebare a europarlamentarului umanist a avut ca temă produsele de origine controlată și indicațiile geografice.
“Eu m-am luptat, în România, când eram ministru pentru IMM-uri, chiar cu ministrul țării dumneavoastră, din Franța, pentru a vedea cum facem ca, în cazul indicațiilor geografice pentru produsele artizanale (deși sunt produse de nișă, ele sunt foarte importante), să le protejăm în fața valului de importuri necontrolate, importuri cu produse contrafăcute, cu branduri care, din păcate, nu au nicio legătură cu indicația geografică sau cu locul în care sunt fabricate. Ce vă propuneți să faceți în acest domeniu, pentru a putea să protejăm consumatorii, pentru că, până la urmă, toate aceste aspecte protejează, de fapt, consumatorul, din punct de vedere al prețului și al veridicității produsului”, a mai punctat, în intervenția sa, Maria Grapini.
În răspunsul său, ministrul delegat pentru industrie, Agnès Pannier-Runacherp, a precizat că, în mandatul președinției franceze, IMM-urile vor juca un rol important.
Mai mult, a mai spus aceasta, trebuie să ne gândim și la întreprinderile de dimensiuni medii, intermediare, care nu sunt, totuși, firme mari sau corporații, și care nu pot avea capacitatea de a dialoga, în privința legislației, cu guvenul, așa cum o poate face, spre exemplu, o mare corporație.
“În ceea ce privește comenzile și achizițiile publice de care s-a vorbit în timpul președințiilor precedente, am propus niște mic-dejunuri de lucru ale miniștrilor de resort cu reprezentanți ai IMM-urilor pentru ca aceștia să aibă acces la acest tip de lucrări, comenzi publice, în condițiile în care reglementările permit formarea persoanelor care să facă acest gen de achiziții, care să organizeze loturile, care să știe să comunice și să completeze formularele pentru participarea la achizițiile publice”, a menționat ministrul francez, care a vorbit, în context, despre importanța amprentei de mediu în achizițiile publice.
“Mi-aș dori să înțelegem mai bine cum funcționează acest concept, în favoarea IMM-urilor, fără a avea reglementări prea stufoase, prea constrângătoare, care ar fi contraproductive pentru IMM-uri și ar favoriza marile companii. În ceea ce privește indicațiile geografice, Comisia Europeană va veni cu niște propuneri, la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, ideea fiind aceea de a avea un consumator cât mai bine informat posibil, care să aibă acces la informații cât mai transparente. O indicație geografică corectă poate contribui la acest obiectiv. Pe de altă parte, trebuie folosite instrumente de control și de luptă împotriva fraudei, reprezentată de publicitatea mincinoasă, înșelătoare”, a conchis Agnès Pannier-Runacherp.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.