Rusia, amenințată, de SUA, cu sancțiuni fără precedent în cazul invadării Ucrainei

Republicanii pledează în favoarea unor măsuri care să prevină o invazie, în timp ce democraţii vor să menţină aceste sancţiuni ca pe o sabie a lui Damocles, care să cadă în cazul unui atac rus în Ucraina.

Congresul SUA se apropie de un acord asupra unui proiect de lege care prevede impunerea unor noi sancţiuni economice Rusiei, anunţă duminică influentul senator democrat Bob Mendez, care ameninţă Moscova cu ”consecinţe grave” în cazul în care invadează Ucraina, relatează AFP.

”Suntem la un metru de finiş şi sper să reuşim”, a răspuns preşedintele Comisiei Afacerilor Externe din cadrul Senatului, întrebat la CNN despre negocieri între democraţi şi republicani în vederea deciderii unor noi sancţiuni vizând Moscova.

”Este de netăgăduit că există o hotărâre incredibilă în cele două partide de a susţine Ucraina (…) şi ca Rusia să suporte consecinţe grave în cazul unei invazii”, subliniază el.

”Nu putem să avem un nou Munchen”, a mai declarat Bob Menendez, referindu-se la Conferinţa şi la Acordurile don 1938 între regmul nazist al lui Adolf Hitler, Regatul Unit şi Franţa, care nu au permis evitarea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
Senatorul republican Jim Risch, intervievat de CNN, susţine declaraţiile alesului democrat. El afirmă că cele două partide au lucrat ”24 de ore din 24 în ultimele zile” pentru a ajunge la un consens.

În pofida aparentei lor unităţi pe tema oportunităţii impunerii unor sancţiuni Rusiei, republicanii şi democraţii sunt, în schimb, mai împărţiţi pe tema intrării în vigoare a acestor sancţiuni.

Republicanii pledează în favoarea unor măsuri care să prevină o invazie, în timp ce democraţii vor să menţină aceste sancţiuni ca pe o sabie a lui Damocles, care să cadă în cazul unui atac rus în Ucraina.

Bob Menendez afirmă însă că unele dintre aceste sancţiuni pot intra în vigoare iniţial, ”din cauza a ceea Rusia a făcut deja”, referindu-se la atacuri cibernetice în Ucraina şi la ”campania de subminare a Guverului ucrainean pe plan internaţional”.

Însă, subliniază el, ”sancţiuni devastatoare care să strivească Rusia vor interveni atunci când (Vladimir Putin) va invada”.

Preşedintele rus Vladimir Putin este necesar ”să plătească un preţ devastator” dacă alege războiul şi nu diplomaţie, consideră, la rândul său, Jim Risch.

Rusia a desfăşurat sute de mii de militari la frontiera cu Ucraina, alimentând temeri cu privire la o invazie a acestei foste republici sovietice.

Guvernul rus neagă orice plan în acest sens, însă insistă să ceară garanţii în scris cu prvire la securitatea Rusiei, inclusiv angajamentul ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.