Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XV-a

Share:

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită Vineri, 18 Ianuarie 2022, de la orele 18:00, la cea de-a XV-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor.

Programul CASA LIPATTI Open Stage oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în faţa publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti și, totodată, să ofere recunoaștere Profesorilor emeriți din domeniul muzicii clasice, chiar în Salonul de muzică al Casei Lipatti, unde marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuşi fiind un pedagog talentat şi recunoscut la nivel internaţional.

Invitatul de onoare al acestui eveniment este Prof. Univ. Dr. Viniciu Moroianu, pianist concertist și pedagog la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Viniciu Moroianu are o bogată activitate concertistică şi a fost distins cu premii în competiţii naţionale şi internaţionale, precum Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România în 1981, pentru interpretarea „Sonatei a treia pentru pian” de George Enescu, şi Premiul Fundaţiei „Dinu Lipatti” din Bucureşti în 1992, pentru restituirea şi prezentarea în concert a „Fanteziei op. 8” de Dinu Lipatti. În anul 2005, a obţinut titlul de Doctor în Muzică cu teza „Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”.

La propunerea directorului Casei Lipatti, regizoarea Alice Barb, Viniciu Moroianu a devenit singurul pianist român care are în repertoriu Integrala compozițiilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, care a fost prezentată publicului încă de la inaugurarea Casei Artelor Dinu Lipatti, în anul 2018, și a devenit un Recital reper și o tradiție în cadrul Festivalului “I Love Lipatti”. Proiectul s-a concretizat într-o Înregistrare realizată chiar pe scena Salonului de muzică al Casei Lipatti, care urmează a fi lansată sub forma unui Album CD, în Premieră Absolută.

Promotor al creației lui Dinu Lipatti, Viniciu Moroianu le-a insluflat studenților săi dragostea pentru genialul pianist și compozitor, mulți dintre acești discipoli având în repertoriu creațiile semnate de acesta.

Așadar, vineri, 18 februarie, de la orele 18:00, vă așteptăm în Salonul de muzică al Casei Lipatti la Recitalul Extraordinar susținut de pianistul Viniciu Moroianu și discipolii săi: Daniel Dumitrașcu, Emanuela Ioniță, Sebastian Cazan și Karina Uță. Programul cuprinde piese semnate de George Enescu, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Frederich Chopin, Johannes Brahms, Johann Sebastian Bach, Franz Liszt, Maurice Ravel.

Conceptul Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XV-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.

Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.