Alina Gorghiu reacționează după decizia CCR privind purtarea măștii: „Mi se pare o decizie controversată”

Share:

Prima reacție din PNL după decizia CCR privind purtarea măștii. Alina Gorghiu a declarat că i se pare controversată decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională instituirea măsurii de purtare obligatorie a măștilor de protecție în aer liber.

„Tocmai pentru că este o decizie care mie mi se pare controversată, nu aș vrea să spun nimic până nu văd motivarea Curții. Hai să discutăm concret, dacă mâine mergem cu transportul public, la cât e de contagios Omicron, purtăm sau nu purtăm mască? Cumva cred că este o scăpare în ce a prezentat presa. Decizia e una care a fost prezentă în toata lumea, nu doar in Romania. Guvernul a încercat sa protejeze populația”, a afirmat vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu, la Antena 3.

Judecătorii CCR au decis, marți, în unanimitate, că ordonanţa 192/2020, care prevede că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, este neconstituţională.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.