Marcel Ciolacu, interviu acordat Reuters: Această coaliție are viitor și după 2024!

Share:

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că actuala coaliţie de guvernare va supravieţui cel puţin până la alegerile generale din 2024, în pofida diferențelor de abordare politică, şi îşi va folosi majoritatea parlamentară de aproape 70% pentru a implementa reforme pe termen lung.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a acordat un interviu acordat agenţiei Reuters, la aproape trei luni de la momentul formării actualei coaliţii de guvernare. Social-democraţii şi liberalii, foştii lor rivali, nu s-au pus de acord asupra impozitării, creşterii pensiilor şi salariilor, precum şi asupra măsurilor de sprijin în condiţiile creşterii facturilor la energie.

Agenţiile de rating şi observatorii internaţionali şi-au exprimat îndoiala că această coaliţie va fi una de lungă durată, în condiţiile în care România a avut 10 prim-miniştri în ultimii 10 ani.

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul PSD, a afirmat pentru Reuters că majoritatea parlamentară de care beneficiază actuala coaliţie va contribui la depăşirea crizei sanitare, energetice şi economice.

„Când ai o astfel de majoritate, trebuie să-şi propui să faci lucruri îndrăzneţe. Cred că actuala coaliţie de guvernare va funcţiona cel puţin până în 2024. Cred că are un viitor după 2024 cu aceeași structură.

Nu poţi face anumite lucruri în doar trei ani. România trebuie să revină la stabilitatea politică”, a precizat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a precizat că Guvernul va prelungi schema de ajutor pentru plafonarea preţurilor şi subvenţiile pentru gospodării şi IMM-uri, după expirarea actualei măsuri în martie, respingând propunerea anterioară de a diminua TVA-ul pentru energie din aprilie”.

„Dacă preţurile rămân plafonate, de ce să scazi TVA-ul?, a mai spus Ciolacu.

Banca Naţională a României a estimat că rata inflaţiei, care a ajuns în ianuarie la cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, va ajunge la două cifre, după încheierea schemei de ajutor.

De asemenea, Marcel Ciolacu a subliniat că România trebuie să investească în noi mijloace de producere a energiei şi să devină independentă energetic în următorii trei ani. Liderul social-democrat a menţionat că Parlamentul României va aproba modificări la o taxă offshore care a împiedicat proiectele de gaze la Marea Neagră.

Taxa este ultima dintr-o serie de restricții din sectorul energetic introduse de social-democrați într-un Guvern anterior în 2018.

„Sunt ferm convins că vom găsi soluția corectă… pentru statul român în materie de fiscalitate și pentru ca investitorii să realizeze aceste proiecte, cu siguranță în această sesiune parlamentară, este una dintre priorități.”

m

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.