Ucraina pune la punct un plan de război cu Rusia

Share:

Ucraina are în vedere un scenariu militar pentru rezolvarea crizei din jurul recunoașterii Rusiei a independenței Republicilor Populare Donețk și Lugansk și este gata să lupte împotriva Moscovei pentru teritoriul său, a declarat de ministrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, în urma discuțiilor cu secretarul de stat american Anthony Blinken.

Potrivit lui Dmitri Kuleba, Ucraina are două opțiuni pentru a preveni escaladarea ulterioară, dintre care una implică instrumente diplomatice, iar cealaltă este un scenariu militar. „Planul B este să luptăm pentru fiecare centimetru de pământ”, a spus ministrul ucrainean de Externe, citat de RIA Novosti.

Anterior, în Donbass, locuitorii şi corespondenţii de război au început să raporteze bombardamente ale forțelor de securitate din Ucraina. Șefii Republicilor Populare Donețk și Lugansk au anunțat evacuarea rezidenților în regiunea Rostov, din Rusia, pe fondul conflictului. „Ucraina nu va recunoaște niciodată suveranitatea acestor teritorii„, a spus ministrul de externe Dmitri Kuleba.

În acelaşi timp, Ucraina le-a cerut marţi statelor occidentale să-i furnizeze mai multe arme şi de asemenea garanţii pentru o viitoare aderare a ei la UE, pentru a o susţine astfel în faţa Rusiei. ”I-am trimis ministrului britanic de externe o scrisoare pentru a-i cere arme defensive suplimentare pentru Ucraina”, a declarat la Washington ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, el precizând că le va înainta aceeaşi solicitare şi interlocutorilor săi americani.

„Vom mobiliza lumea întreagă pentru a obţine tot ce ne trebuie pentru a ne consolida capacitatea de apărare”, a susţinut Kuleba.

De asemenea, a continuat el, Kievul a cerut ”Uniunii Europene să lase la o parte orice ezitare, orice reticenţă şi tot scepticismul care există în capitalele europene şi să ofere Ucrainei promisiunea viitoarei sale aderări” la blocul comunitar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.