Marcel Ciolacu cere organismelor internaţionale să fie mai ferme în sancţionarea Rusiei
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, laudă măsurile luate până în prezent de organismele internaţionale pentru sancţionarea Rusiei, însă consideră că mai este loc încă de multe alte sancţiuni.
Marcel Ciolacu solicită sancţionarea Rusiei şi pe mai departe, cu măsuri mai dure decât cele luate până în prezent. Liderul PSD prevede că „următoarea perioadă va fi decisivă pentru ce va urma” şi precizează că a făcut o serie de solicitări Guvernului şi Parlamentului European.
„Situația din Ucraina este tot mai dramatică, iar discuțiile pe care le-am avut cu românii de acolo, dar și valul tot mai mare de refugiați confirmă amplitudinea dezastrului. Eforturile umanitare ale românilor sunt lăudabile și îi salut pe această cale pe toți cei care au decis să se implice, printre care mulți colegi din Partidul Social Democrat„, a scris liderul PSD pe Facebook.
Preşedintele PSD spune că a trimis deja o listă cu sugestii la Guvern și la Parlamentul European.
„Răspunsul comunității internaționale trebuie să fie mult mai ferm. Nu vorbim de o calamitate naturală, ci de un război declanșat inutil de către Putin. Precedentul a fost creat, iar orice stat care nu beneficiază de protecția NATO poate să devină o nouă “Ucraina”, în lipsa unei reacții foarte puternice de descurajare din partea lumii civilizate.
Decizia de a scoate mai multe bănci rusești din sistemul SWIFT este un prim pas, dar sancțiunile trebuie să fie mai puternice. Suspendarea Federației Ruse din Consiliul Europei, poate chiar din ONU, sunt de asemenea justificate. Impresia rămâne că nu se face încă tot ce este posibil.
Am solicitat colegilor mei din Guvern și din Parlamentul European să fie extrem de incisivi pe câteva paliere:
- suplimentarea ajutorului financiar, umanitar și militar pentru Ucraina;
- intensificarea mecanismului de suport pentru statele vecine, dar și implementarea unui sistem de sprijin pentru sectoarele afectate de sancțiuni;
- asigurarea de resurse energetice suplimentare pentru statele membre în eventualitatea blocării furnizării dinspre Federația Rusă;
- sprijin pentru societatea civilă din Federația Rusă și Belarus;
- blocarea și izolarea completă a Federației Ruse și a oligarhilor ruși, inclusiv a companiilor pe care le dețin.
- Următoarea perioadă este decisivă pentru ce va urma. Dumnezeu să-i protejeze pe frații noștri din Ucraina!” , a transmis Ciolacu pe Facebook.