Trei campioni se vor întrece în Winter Tour Challenge

Trei campioni – Simone Tempestini, Ania Caill şi Mihai Aniţan – se vor întrece pe zăpadă, într-o competiţie inedită, în cadrul evenimentului Winter Tour Challenge.

„Winter Tour aduce cea mai provocatoare competiţie pe zăpadă organizată vreodată în România: Winter Tour Challenge! Trei campioni de top se vor întrece pe pârtia Borlova, de la Muntele Mic, în 5-6 martie 2022, weekend-ul de final al celei de-a noua ediţii a evenimentului. Simone Tempestini, campion la raliuri, Ania Caill, campioană la schi alpin, şi Mihai Aniţan, campion la mountain bike enduro şi downhill, vor ieşi din zona de confort şi îşi vor testa abilităţile într-o cursă contratimp, cu elemente surpriză şi sărituri spectaculoase”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de organizatori.

Potrivit sursei citate, Winter Tour Challenge va avea loc duminică, 6 martie, pe pârtia Borlova 2, între orele 08:00-11:00, iar competiţia va fi deschisă de coborârea sincron a celor trei sportivi, cu fumigene colorate, pe pârtia Borlova 1.

„Este un proiect pe care l-am visat de câţiva ani şi care, în sfârşit, se materializează. Va fi un concurs pe zăpadă între trei mari campioni care au răspuns imediat pozitiv chemării noastre. Vom avea trei zile interesante. Prima zi cu şedinţe tehnice, a doua zi cu antrenamente, iar ultima zi, cea de duminică, cu competiţia propriu-zisă. Vom face un start în sincron, care este un start mai mult de show, după care vom trece la proba individuală care constă în două coborâri pentru fiecare concurent, cronometrate cu sistem profesional de cronometraj”, declară, citat în comunicat, Tiberiu Pop, organizatorul Winter Tour.

Ania Caill (26 ani) este cea mai bine clasată schioare din România în clasamentul mondial.

Simone Tempestini (27 ani) este de şase ori campion naţional la raliuri, fost campion mondial la juniori şi câştigător al Trofeului European de Raliuri (TER), iar în 2018 a devenit campion european la categoria RGT.

Mihai Aniţan (22 ani) a fost de trei ori campion naţional la mountain bike enduro (2017-2019), iar în 2020 a fost campion naţional la downhill.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.