Vești bune pentru bucureșteni: Metroul va ajunge până la Băneasa!

Metrorex a anunţat, marţi, că a semnat contractul pentru lotul 1 din Magistrala 6, respectiv sectorul 1 Mai – Tokyo (Băneasa). Traseul are 6,6 kilometri, iar lucrările ar trebui să dureze 4 ani.

Peste 4 ani, bucureştenii ar putea ajunge cu metroul până la Băneasa. Metrorex a semnat marţi contractul ce are ca obiect „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional  Henri Coandă”, o magistrală care va face legătura între staţia de metrou 1 Mai şi Aeroportul Otopeni. Deocamdată contractul a fost semnat doar pentru primul lot al Magistralei 6, repectiv 1 Mai – Tokyo (Băneasa).

De construcţia primului lot al Magistralei 6 se va ocupa Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S, a transmis, marţi, Metrorex.

Valoarea contractului este de 1.200.850.000,00 Lei, fără TVA şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile şi buget de stat.

Sursa citată a precizat că lucrarea a fost atribuită prin procedură de licitatie restrânsă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preţ”.

Termenul de execuţie lucrări este de 48 de luni.

Secţiunea cuprinsă între staţiile 1 Mai (existent) – Tokyo (inclusiv) are un traseu de 6,6 km şi cuprinde 6 staţii cu următoarele denumiri: 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.