Decizie șoc a ÎCCJ: Traian Băsescu a fost colaborator al Securității!

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. În urma deciziei de astăzi, fostul preşedinte pierde toate beneficiile pe are le are un fost şef de stat din România. Băsescu nu va mai primi indemnizație și va rămâne şi fără casa din Gogol.

Judecătorii ÎCCJ au decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Traian Băsescu a semnat note informative cu numele de Petrov.

„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. „, se arată în sentinţa pronunţată miercuri de ÎCCJ.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.