Cătălin Drulă desființează „managementul” marca Sorin Grindeanu: CFR Călători bugetează pierderi de 650 de milioane lei în 2022!

0

CFR Călători bugetează o pierdere de 650 de milioane lei, faţă de 265 milioane de lei anul trecut, a afirmat, joi, liderul interimar al Uniunii Salvaţi România, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

„După ce anul trecut ne-am luptat să ţinem sub control cheltuielile companiilor de stat, anul acesta vine dezmăţul. Vineri, în şedinţa Guvernului Sărăciei PSD-PNL, Sorin Grindeanu a adoptat bugete pe 2022 la companiile din subordine fără pic de responsabilitate. CFR Călători bugetează o pierdere de 650 de milioane lei, faţă de 265 milioane anul trecut. Creşte numărul de angajaţi cu 500. Are un deficit de lichiditate de 200 de milioane cu tot cu ajutorul de stat recent de 210 de milioane (obţinut pe munca şi discuţia la Comisie făcută de noi anul trecut). Deci, ori intră în incapacitate de plată, ori ne va costa încă 200 de milioane de la bugetul de stat faţă de ce e prevăzut acum”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Cătălin Drulă a adăugat că Metrorex creşte numărul de angajaţi cu 849, după ce în 2021 a existat o scădere cu 800 a numărului de angajaţi în plată.

„Pierderi bugetate de 420 de milioane de lei, aproape dublu faţă de 2021. Deficit de lichiditate de 200 de milioane de lei. Peste tot angajări, creşteri de cheltuieli, sinecuri, posturi şi instituţii create pentru clientela de partid. Aceasta este politica PSD-PNL şi a guvernului Ciucă-Iohannis-Ciolacu. O politică fiscală de sărăcire a României şi alimentare a inflaţiei”, a susţinut liderul USR.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.