Marcel Ciolacu pune „punctul pe i” în relația cu PNL: Din mai 2023, premierul va fi dat de PSD!
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a spus joi că, deşi multe lucruri se vor schimba fundamental în relaţia sa cu Nicolae Ciucă, colaborarea cu premierul a fost una bună şi speră ca acest lucru să nu se schimbe după ce Ciucă va deveni preşedintele PNL.
Marcel Ciolacu a explicat că Nicolae Ciucă îi este adversar politic, chiar dacă în acest moment cele două partide pe care le reprezintă formează o coaliţie, iar faptul că premierul va deveni în curând preşedintele PNL va schimba inevitabil dinamica dintre ei.
„Se schimbă foarte multe şi este şi normal. Chiar dacă suntem într-o coaliţie, şi nu e prima oară când o spun, eu, Marcel Ciolacu, voi fi un adversar al domnului Nicolae Ciucă şi invers. Fiindcă eu reprezint PSD-ul, sunt preşedintele PSD-ului, domnul Nicolae Ciucă se pare că va deveni preşedintele PNL. Conform înţelegerii şi acordului semnat în coaliţie, la anul în luna mai se va schimba primul ministru din partea PNL, care a fost domnul Ciucă şi va veni un prim ministru din partea PSD.
Dacă în momentul în care Nicolae Ciucă nu era preşedintele Partidului Naţional Liberal exista o oportunitate sau posibilitatea unei discuţii de a continua mandatul, în momentul în care este preşedintele Partidului Naţional Liberal, această crăpătură nu mai există. Deci switch-ul din mai va avea loc. Simt că tragem amândoi la aceeaşi căruţă. Sperăm ca această nouă poziţie pe care o să o aibă domnul Ciucă să nu ne strice acest climat de construcţie pe care l-am avut până acum”, a spus Marcel Ciolacu la Antena 3.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, respinge ideea unei remanieri a miniştrilor PSD, spunând că acest subiect nu a fost discutat nici în coaliţia de guvernare, nici în partid, şi că nu are nimic a reproşa niciunuia dintre membrii social-democraţi ai cabinetului.
„Nu am avut o astfel de discuţie nici cu premierul, nici în interiorul partidului. Nu s-a făcut o evaluare – avem o evaluare la partid, e normal, cu apariţiile, cu monitorizările, cu urmărirea programului de guvernare, fiecare ce avea de îndeplinit şi ce a făcut – nu a existat o astfel de discuţie până acum, nici în coaliţie, nici în interiorul partidului. În acest moment, eu nu am ce să reproşez niciunuia dintre miniştri, la oricare doriţi putem vorbi în detaliu, de la domnul Chesnoiu, până la domnul Romaşcanu. Nu sunt probleme”, a mai spus Ciolacu pentru sursa citată.