Nicușor Dan s-a întâlnit cu comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean. Proiectele Bucureștiului și ale zonei metropolitane pentru infrastructura de transport, prioritățile primarului general

Primarul general, Nicușor Dan, a menționat că s-a întâlnit, vineri, cu  Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi din partea României, cu care a discutat despre proiectele Bucureștiului și ale zonei metropolitane pentru infrastructura de transport și despre finanțările europene pe care Primăria Capitalei le poate obține.
„Prioritare pentru Uniunea Europeană rămân proiectele verzi de infrastructură, iar Bucureștiul poate primi fonduri în acest scop. Am vorbit și în această întâlnire despre interesul major al orașului pentru crearea trenului metropolitan, precum și pentru reabilitarea liniilor de tramvai, discutând de asemenea despre planul de mobilitate urbană al Capitalei, pe care îl vom lansa curând în dezbatere publică.
Îi mulțumesc doamnei comisar pentru deschiderea în a susține Bucureștiul și pentru asigurările că dialogul PMB cu Comisia Europeană și cu Direcția Generală Mobilitate și Transporturi va continua, ca să aducem aici banii europeni de care avem nevoie”, a precizat, pe pagina de Facebook, primarul general, Nicușor Dan.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.