Europarlamentarul Maria Grapini trage un semnal de alarmă în privința funcționării Regulamentului Schengen

0
SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a făcut, săptămâna trecută, un nou apel, în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a PE, în privința funcționării Regulamentului Schengen.

Într-un apel tranșant adresat nou înființatului grup de lucru Schengen, eurodeputatul Grapini a avertizat că, încă, există o fragmentare la nivelul pieței interne.

“Și nu vorbesc aici doar de faptul că avem Spațiul schengen și Spațiul non-schengen. Am observat că și în interiorul Spațiului Schengen se face control la frontiere între două state membre Schengen. Ca europarlamentar din România, care nu este în Schengen, pot înțelege că am fost controlată când am intrat în Germania. Însă nu pot înțelege de ce am fost controlată când am trecut din Germania în Belgia, ambele fiind state Schengen. Atunci, de ce mai avem Spațiul Schengen?”, a punctat Maria Grapini, care a adăugat, în context, că acest grup de lucru trebuie să pună un accent deosebit pe reducerea pierderilor economice grav afectate de pandemie și războiul din Ucraina.

“Este o pierdere imensă, economic vorbind, fără a mai adăuga transportul internațional și cetățenii care fac turism, însă vorbim, nu în ultimul rând, și de o îngrădire a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a conchis europarlamentarul umanist.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.