Papa Francisc vrea, cât mai rapid, pace în Ucraina
Papa Francisc a dezvăluit că premierul ungar Viktor Orban i-a spus că planul lui Vladimir Putin este ca războiul din Ucraina să se încheie până pe data de 9 mai, când Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.
Papa Francisc a acordat un amplu interviu cotidianului italian Corriere della Sera în care a fost vorbit despre cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina.
„Orbán, când l-am întâlnit, mi-a spus că rușii au un plan, ca pe 9 mai să se termine totul. Sper să fie așa, așa că am înțelege și viteza escaladării [luptelor] din aceste zile. Pentru că acum nu e vorba doar de Donbas, e Crimeea, este Odesa, portul de la Marea Neagră din Ucraina”, a declarat Papa Francisc.
„Sunt pesimist, dar trebuie să facem orice gest posibil pentru a opri războiul”, a mai spus suveranul pontif, fără a preciza despre care întâlnire cu Orban este vorba.