Joe Biden, decis să spargă blocada ruşilor în porturile de la Marea Neagră!

Preşedintele american Joe Biden a dezvăluit planul Occidentului de a construi silozuri la graniţele Ucrainei pentru a facilita exportul de cereale împiedicat în prezent de o blocadă rusă a porturilor la Marea Neagră care a generat o criză globală.

Joe Biden l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că este responsabil de creşterea preţurilor la alimente în Statele Unite şi a avertizat că, în contextul războiului din Ucraina, planul de a instala noi infrastructuri „ia timp”.

„Lucrez în strânsă cooperare cu partenerii noştri europeni pentru a pune pe piaţă 20 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina cu scopul de a contribui la scăderea preţurilor la bunurile alimentare”, a afirmat preşedintele democrat într-un discurs la Philadelphia.

„Ceea ce a făcut războiul lui Putin a fost nu numai să încerce să distrugă cultura ucrainenilor, să decimeze oamenii, să comită nenumărate crime de război, dar a şi împiedicat cerealele să iasă, mii de tone de cereale care sunt blocate”, a spus Joe Biden.

Liderul de la Casa Albă a afirmat că exporturile terestre alternative sunt complicate de faptul că trenurile ucrainene folosesc un ecartament diferit de cel al reţelelor feroviare din ţările vecine.

Pentru a ajuta la eliminarea blocajului, „vom construi silozuri, silozuri temporare, la frontierele Ucrainei, inclusiv în Polonia, astfel încât să putem transfera (cerealele) din aceste vagoane în silozurile în cauză, în vagoane din Europa, să le putem transporta spre ocean şi în întreaga lume”, a spus Joe Biden.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.