Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș: Tratativele cu Comisia Europeană pe tema renegocierii PNRR sunt dure!

Share:

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, anunţă că tratativele sunt dure şi ar putea aduce criterii mai dure din partea Comisiei Europene.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că România are multe motive de a renegocia Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), el subliniind că este nevoie de argumente aduse Comisiei Europene pentru ca aceasta să accepte schimbarea termenilor agreaţi în Plan. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene consideră că România are „multiple” motive pentru a renegocia PNRR.

„Întâi de toate, România, ca şi toate ţările membre ale Uniunii Europene, se găseşte în faţa unor noi realităţi pe care le-au generat crizele pe care le parcurgem. Să nu uităm că atunci când am început negocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă discuţiile s-au purtat pentru ca România şi toate statele membre să-şi refacă capacitatea de rezilienţă pe timp de criză, iar acea criză era criza medicală. Suntem în 2022, la criza medicală pandemică s-au adăugat criza energetică şi criza războiului. Criza războiului încă nu este resimţită în zona de industrie alimentară şi în zona de exporturi pe care le făcea Ucraina împreună cu Rusia pe ceea ce înseamnă componenta de cereale (…). Există această perspectivă a unei crize alimentare. Sigur, nu este cazul României, pentru că avem un potenţial agricol enorm, dar trebuie să avem alocate fondurile spre această nouă componentă de criză pe care o anticipăm şi pe care o anunţă toate instituţiile abilitate în acest sens, pe de o parte. Pe de altă parte, să nu uităm că suntem într-un proces inflaţionist care este rezultatul unei inflaţii bazate pe costuri (…) deci toate aceste lucruri care se întâmplă acum la nivel macroeconomic ne dau semnalele necesare pentru ca România, la renegociere, să poată regândi PNRR încât intervenţiile de care va fi nevoie – şi discutăm de mediul de afaceri adică competitivitatea economică, discutăm de securitatea alimentară, discutăm de independenţa energetică – toate acestea sunt realităţi pe care nu vom avea cum să le neglijăm”, a declarat Marcel Boloş, joi seară, la Euronews România.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.