Premierul Ciucă, vești bune pentru milioanele de cetățeni: România are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional!

România dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

Ciucă a prezidat, la Palatul Victoria, reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organism consultativ la nivel naţional al partenerilor sociali, precizează un comunicat al Guvernului.

Conform sursei citate, discuţiile au vizat mai multe problemele privind securitatea alimentară şi energetică, măsurile de sprijin pentru a compensa efectele războiului la nivel economic şi social pentru societatea românească şi revitalizarea industriei de apărare.

Premierul a subliniat că şi pentru România, ca şi pentru celelalte state europene, securitatea alimentară reprezintă o preocupare permanentă, fiind una din cele mai mari provocări ale secolului.

„Ţara noastră dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional. Tocmai de aceea trebuie să folosim acest avantaj pentru a asigura atât necesarul de alimente pentru populaţie, dar şi ca resursă importantă pentru o dezvoltare economică durabilă”, a afirmat şeful Executivului, conform sursei citate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.