Cătălin Drulă pune tunurile pe Guvernul Ciucă pentru acțiunile lui Virgil Popescu

Share:

Preşedintele interimar al USR Cătălin Drulă afirmă că Virgil Popescu a dat, din nou, bir cu fugiţii de la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva lui, ceea ce înseamnă că ministrul Energiei nu mai trebuie să dea explicaţii până la toamnă, în noua sesiune parlamentară.

Cătălin Drulă critică vehement motivele invocate de ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru a nu se prezenta, din nou, la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR împotriva lui, dar şi atitudinea colegilor de coaliţie ai acestuia, care au amânat discuţia pe această temă până la finalul sesiunii parlamentare actuale.

„USR consideră inadmisibilă absenţa ministrului Energiei din Parlament, pentru a treia oară în decurs de doar câteva luni, şi condamnă refuzul coaliţiei securisto-socialiste de a reprograma dezbaterea moţiunii pentru ziua de astăzi, adică ultima zi în care a fost stabilită şedinţă de plen în Parlament în această sesiune parlamentară. Practic, coaliţia PSD-PNL-UDMR a anulat şansele ca Virgil Popescu să dea explicaţii, până la toamnă, pentru criza în care a aruncat sistemul energetic”, arată partidul, într-un comunicat de presă.

„Motivele invocate de domnul ministrul «săptămâna viitoare» sunt cel puţin hilare. În răspunsul său scris către Parlament, Virgil Popescu ne informează, practic, că a avut nişte «angajamente importante», pe care le-a «confirmat ulterior». Ulterior a ce? A primirii invitaţiei de a se prezenta la tribuna Parlamentului pentru a da explicaţii pentru dezastrul pe care l-a girat în energie şi pentru care românii scot zilnic mai mulţi bani din buzunare? Nu doar incompetenţa este gravă în cazul domnului ministru, ci şi lipsa sa de coerenţă”, a declarat preşedintele interimar al USR Cătălin Drulă.

„În lipsa unei agende publice a domnului ministru al Energiei, se poate constata pe Facebook că Virgil Popescu a sărbătorit astăzi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi de aceea nu s-a putut prezenta în Parlament. Prin urmare, până în toamnă, un ministru PNL care este de trei ani în funcţie şi care a distrus domeniul energetic va sta liniştit graţie PSD-PNL-UDMR care s-au asigurat să calce în picioare orice instrument democratic şi, practic, interesul oamenilor”, mai indică comunicatul USR.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a făcut, din nou, o informare către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în care a precizat că nu poate participa la dezbaterea de miercuri a moţiunii simple a USR la adresa sa. El a cerut amânarea dezbaterii la o dată ulterioară. Nici luni ministrul nu a putut lua parte la discuţiile pe marginea moţiunii simple deoarece se afla la Luxemburg pentru a lua parte la reuniunea Consiliului TTE – miniştrii Energiei din Uniunea Europeană.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.