Autoturismele vor fi nevoite să poarte la bord, prin lege, o cutie neagră, precum avioanele!

Share:

Şoferii vor fi spionaţi de cutii negre ce vor fi montate în fiecare maşină. Vorbim de o decizie a comisiei europene care va obliga toţi producătorii de autoturisme să monteze astfel de cutii.

Autoturismele vor fi nevoite să poarte la bord, prin lege, o cutie neagră, precum avioanele. Implementarea acestuia se va face în două etape, notează reuters.com.

Prima etapă prevede că, începând cu data de 6 iulie, toate modelele noi de autoturisme, camioane, autobuze și vehicule comerciale aprobate vor trebui să includă acest nou sistem în echipamentele lor de serie. Peste doi ani, în iulie 2024, toate mașinile care vor fi înmatriculate pentru prima dată vor fi nevoite să îndeplinească această cerință.

Noul dispozitiv, cunoscut colocvial ca o cutie neagră prin analogie cu cele folosite în aviație, primește denumirea tehnică de EDR (Event Data Recorder). Funcția sa este de a înregistra un număr mare de date care sunt utilizate pentru a analiza circumstanțele anterioare unui accident.

Mai exact, EDR înregistrează informațiile care sunt generate în timp ce vehiculul se află în mișcare. Şi salvează informațiile care apar în intervalul de timp cuprins între 30 de secunde înainte de producerea accidentului și 10 secunde după.

În datele stocate de EDR sunt înregistrate variabilele diferiților parametri ai mașinii. Printre altele, se înregistrează viteza, accelerația, frânarea, poziția volanului sau starea centurilor de siguranță. De asemenea, se va ști dacă au fost activate semnalizatoarele sau luminile. Precum și forța impactului (longitudinală și laterală), turația motorului și înclinarea vehiculului.

Introducerea cutiei negre pentru mașini ridică, evident, mai multe semne de întrebare în ceea ce privește protecția datelor și a vieții private.

Cutiile negre nu vor putea fi dezactivate, dar datele pe care le colectează vor fi anonimizate. Un dispozitiv de înregistrare a datelor privind evenimentele nu poate înregistra și stoca ultimele patru cifre din numărul de identificare a vehiculului sau orice altă informație care ar putea permite identificarea individuală a vehiculului ori a proprietarului sau a deținătorului acestuia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.