Masca de protecție ar putea fi reintrodusă în România!

Share:

Peste 4.000 de cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, anunţă Ministerul Sănătăţii. Un astfel de bilanţ nu a mai fost anunţat din luna martie.

Masca de protecţie ar putea deveni obligatorie din nou în România în mijloacele de transport şi spaţiile închise. „În câteva țări din Europa s-a reintrodus masca de protecţie în spațiile închise sau în transport în comun. Daca evoluția va ajunge acolo, cred că și la noi va fi o asemenea masură. Neavând acum un cadru legal, stare de alertă, nu putem face acum acest lucru. Nu putem obliga pe nimeni să poarte o mască. Avem o perioadă în care avem o mobilitate exagerată, este perioada concediilor și atunci putem vedea că avem un contact care poate duce la aceste infecții. Nu avem încă o transmitere comunitară și sper să nu avem, dar ține doar de noi”, a precizat Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănățății, potrivit RFI România.

Nelu Tătaru spune că ”avem o creștere a numărului de cazuri de Covid-19, nu putem vorbi încă de un val șase. Avem o perioadă în care avem o mobilitate exagerată, este perioada concediilor și atunci putem vedea că avem și un contact care poate duce la aceste infecții, dar trebuie să recunoaștem la fel că nu mai putem juca cu aceleași arme cu care jucam acum doi ani, să spunem. Avem o activitate intensă, sunt lunile de vară, dar în același timp, cred că ar trebui ca niște obiceiuri să ne fi rămas în minte de acum doi ani sau de acum un an. De aceea, spuneam și vorbeam și cu niște colegi de-ai mei de aici din spital, dacă în acești doi ani am învățat măcar câteva lucruri elementare, să ne spălăm pe mâini și când acuzăm niște semne respiratorii, să purtăm noi o mască, ca să nu-i forțăm pe ceilalți să poarte o mască, să evităm locurile aglomerate sau să fim în acele locuri aglomerate cu o mască, cred că sunt niște măsuri minime, care ar putea să ne facă să trecem ca peste o boală strict respiratorie și nu într-un context masiv pandemic”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.