Conferința ” Mediul Economic – obstacole și oportunități”, organizată, la Timișoara, de europarlamentarul umanist, Maria Grapini, un succes!

Share:

Conferinta ” Mediul Economic – obstacole și oportunități” organizată de europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a lansat o temă actuală de dezbatere, reunind specialiști din multiple domenii de activitate.

„Piața Internă Europeană este, asemenea unui organism viu, supusă schimbării în permanență – să nu uităm ca pandemia, războiul și imigrația sunt provocări dificile cu care ne confruntăm cu toții în prezent. Eu personal răman încrezătoare în aspirația fundamentală către o lume mai bună pentru noi toți, care de decenii încoace a făcut posibilă libertatea de circulație, comerțul intracomunitar și acceptarea diversitătii fiecăruia în inima frumoasei noastre Europa”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Vicepreşedintele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor din Parlamentul European, Maria Grapini, a mai punctat faptul că principalele obstacole identificate la nivel european de către mediul de afaceri sunt legate de costurile de operare în piaţă şi de lipsa unei cote de piaţă, din cauza conflictului militar din Ucraina.

Eurodeputata a menţionat că, pe de altă parte, fermierii au cerut să existe o compensare a costurilor pe care le au (creşterea costurilor la energie, combustibil), să compenseze acest TVA anulat de Comisia Europeană pentru cerealele din Ucraina.

Maria Grapini a adăugat că o problemă majoră pentru mediul de afaceri este şi lipsa forţei de muncă cu diverse calificări, fiind necesare soluţii la nivel naţional de păstrare în ţară a absolvenţilor de liceu.

„Avem o criză a forţei de muncă, una a preţului cerealelor, una a celorlalţi operatori, pentru cei din urmă găsindu-se o soluţie prin Ordonanţa Guvernului din 15 iulie, care acordă granturi producătorilor de produse alimentare între 50.000-250.000 de euro, pentru a-i sprijini în această perioadă. Soluţiile trebuie găsite combinat. Pe de o parte, noi cerem la Uniunea Europeană anumite măsuri, pe de altă parte, la nivel naţional, fiecare ţară îşi găseşte soluţiile”, a punctat Maria Grapini.

Vicepreşedinta Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor din Parlamentul European a subliniat că dacă situaţia din Ucraina nu se rezolvă, în sensul opririi prezentului conflict, este clar că intrăm în partea a doua a anului şi în sezonul rece încă nepregătiţi, legat de suportabilitatea, mai ales a consumatorului vulnerabil, a costurilor pentru energie şi gaz.

„Există şi pericolul modificării Codului fiscal, care lasă mână liberă administraţiilor locale să ridice taxele şi impozitele locale, întrucât pe lângă creşterea inflaţiei, vor mai creşte şi aceste taxe, iar sprijinul pe care Guvernul a încercat să-l dea pensionarilor va fi anulat de creşterea acestor impozite”, a adăugat eurodeputata.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.