Marcel Ciolacu, mesaj tranșant: Obiectivul meu politic este ca în 2024 PSD să devină partidul cu cele mai multe femei alese în funcții publice!
Marcel Ciolacu a participat, sâmbătă, la o întâlnire cu membrele din Organizaţia de Femei a PSD. La final, liderul partidului a avut parte de o sesiune inedită de fotografii.
Acesta a declarat la finalul întâlnirii cu membrele partidului că obiectivul său politic este ca în 2024 PSD să devină partidul cu cele mai multe femei alese în funcții publice.
”Am fost alături de colegele mele din Organizația de Femei a PSD. Le apreciez pentru ce știu să facă, pentru că sunt foarte hotărâte când este nevoie, dar mai ales pline de empatie față de semenii lor.
Iar în această perioadă, românii au nevoie atât de soluții pentru a le proteja nivelul de trai, cât și de o vorbă care să le aducă încredere și speranță.
Am vorbit despre egalitatea de gen, locuri de muncă și modul în care putem sprijini familiile cu copii.
Sunt convins că femeile din PSD vor reprezenta una dintre marile mize în 2024. Iar dacă la ultimele alegeri locale, PSD a venit cu circa 3500 de candidați femei pe liste, cel mai mare număr din politica românească, ambiția noastră este ca peste doi ani să fim partidul cu cele mai multe femei alese în funcții publice!
De aceea, voi reveni la reuniunile OFSD – mai ales că sesiunea de poze de la final este, de fiecare dată, un moment cu totul aparte.”, scrie preşedintele PSD pe Facebook.