Record de rezervări ale turiștilor români pe ultima sută de metri pentru litoralurile din România, Bulgaria, Grecia și Turcia

Share:

Consultanții IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, remarcă faptul că foarte mulți turiști au așteptat până acum și își fac rezervările cu puțin timp înainte de începerea vacanțelor, iar aceasta se vede din numărul mare de comenzi primite. În prezent, agențiile de turism recuperează vânzările mai scăzute din perioada de early booking, situație marcată și de izbucnirea conflictului din Ucraina.

Și pentru luna august există foarte multe oferte speciale și oferte last minute. De multe ori turiștii rezervă astăzi și intră tot astăzi la cazare, atât pentru Bulgaria, cât și pentru România, Grecia și Turcia.

”Până la ora actuală am sesizat o amânare a deciziei de achiziționare a vacanțelor din partea turiștilor, iar motivele au fost evidente – nesiguranța financiară și inflația galopantă. În ultima săptămână am înregistrat un aflux mare de rezervări last minute atât pentru litoralul românesc, cât și pentru Bulgaria, Grecia și Turcia. Turiștii s-au decis că merită să uite de stresuri și să-și petreacă vacanțele în destinațiile preferate. Estimăm un grad de ocupare foarte mare pentru luna august, care este, de altfel, luna concediilor, dar și pentru capătul de sezon din luna septembrie. Observ o creștere a cererii pentru hotelurile all inclusive de pe litoralul românesc”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

 Dacă pe litoralul bulgăresc, majoritatea hotelurilor de 3 și 4 stele oferă regim all inclusive, în total fiind circa 300 de unități de cazare cu acest tip de servicii, pe litoralul românesc, în acest sezon sunt 36 de hoteluri cu astfel de servicii, dintre care 11 sunt în Mamaia – Mamaia Nord, 2 în Eforie Nord, 4 în Neptun-Olimp, 8 în Jupiter, 8 în Venus, 2 în Saturn și 1 în Mangalia. Majoritatea hotelurilor all inclusive de pe litoralul românesc sunt de 3 și 4 stele, dar există și două hoteluri de 5 stele, în Mamaia și Saturn.

Ce presupun serviciile all inclusive pe litoralul românesc

Cele 36 de hoteluri all inclusive de pe litoralul românesc oferă servicii all inclusive standard (marea majoritate), all inclusive light și ultra all inclusive.

Hotelurile cu servicii all inclusive standard oferă mic dejun, prânz și cină tip bufet suedez, gustare – snacks-uri, cafea, apă (plată și minerală) între masa de prânz și cină. Ca băuturi, sunt incluse atât la restaurant, cât și la piscină sau la bar / beach bar apă (plată și minerală), băuturi răcoritoare (carbogazoase și necarbogazoase), cafea și ceai. De asemenea, sunt incluse băuturi alcoolice autohtone precum vinul casei draft (vin alb și vin roșu), bere draft, aperitive, digestive și uneori băuturi spirtoase autohtone în special la hotelurile de 4 stele (vodcă, brandy, rom, vermut și lichior). Băuturile din import și preparatele de bar se servesc în general contra cost. De obicei băuturile incluse în pachet nu sunt îmbuteliate și sunt oferite la draft / pahar. Accesul este gratuit la piscină, cu șezlong și umbrelă, în limita locurilor disponibile. După o anumită oră, în general 21.00 sau 22.00, toate băuturile sunt contra cost. Anumite hoteluri au și cluburi și ateliere pentru copii respectiv servicii de entertainment, spectacole de varietăți etc.

Hotelurile cu servicii all inclusive light au în general o gamă de băuturi mai limitată inclusă în pachet (fără băuturi spirtoase sau acestea se pot consuma doar în timpul meselor) și oferă mai puține facilități precum spectacole, cluburi pentru copii etc. De multe ori nu sunt incluse băuturile la beach-bar și pool-bar și între mese.

Hotelurile cu servicii ultra all inclusive oferă și băuturi de import / branduri internaționale, atât la restaurant, cât și la bar / beach bar sau la piscină. De asemenea, au o gamă și mai variată de preparate culinare și mai multe activități recreative.

Cât costă all inclusive în România și în Bulgaria

Ținând cont că atât litoralul românesc, cât și cel bulgăresc sunt cele mai accesibile litoraluri pentru turiștii români iar hotelurile all inclusive sunt la mare căutare, specialiștii IRI Travel au realizat o comparație de tarife, prin simularea unor rezervări pentru 6 nopți începând cu 15 august, pentru un adult. Au fost alese tarifele medii, evitându-se extremele.

Astfel, la 3 stele all inclusive în Bulgaria, un adult va plăti pentru un sejur între 250 și 400 de euro (deci camera dublă costă între 500 și 800 de euro), iar la 4 stele all inclusive, între 310 și 500 de euro (camera dublă, între 620 și 1000 de euro). Firește, sunt anumite hoteluri unde tarifele pot ajunge până la 1000 de euro de persoană.

La 3 stele all inclusive pe litoralul românesc, un adult va plăti pentru un sejur de 6 nopți între 240 și 390 de euro de persoană, iar la 4 stele all inclusive, între 300 și 490 de euro de persoană.

Topul preferințelor all inclusive pe stațiuni în România și Bulgaria pentru sezonul 2022

 România

 1.Mamaia

2. Saturn

3.Venus

 Bulgaria

1.Albena

2.Sunny Beach

3. Nisipurile de Aur

 Pe litoralul românesc, majoritatea hotelurilor se vor închide după 10 septembrie, în special din cauza faptului că anul școlar începe pe 5 septembrie.

Pe litoralul bulgăresc, multe hoteluri vor fi deschise până pe 10 octombrie și vor promova oferte speciale extra-sezon, așa cum va fi și în cazul Greciei și al Turciei.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.