Cătălin Drulă sancționează dur „incompetența și nepăsarea administrației Emil Boc”

Share:

La deschiderea oficială a Bazei Sportive „La Terenuri” din cartierul Mănăștur, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anuțat faptul că toate cele 56 de avize pentru Centura Metropolitană a Clujului au fost obținute, iar săptămâna viitoare proiectul centurii va fi aprobat în consiliile locale din Florești, Apahida, Baciu, Gilău și Cluj-Napoca.

Proiectul prevede construirea de drumuri noi cu cel puțin 4 benzi sau lărgirea drumului existent. Prima etapă cuprinde 65 km de centură și de drumuri de legătură, dintre care TR35 are 41 km, iar a doua, drumuri de legătură de 30 km, dintre care Apahida – 2,2 km, Florești – 7 km și Cluj-Napoca – 21 km.

Centura metropolitană va începe din Gilău, de la nodul Autostrăzii Transilvania, traversând zona de nord a comunelor Floreşti şi Gilău şi municipiul Cluj-Napoca, până la Apahida, unde va face joncţiunea cu Centura Vâlcele – Apahida. O bună parte a investiției va fi asigurată din fonduri europene.

Fostul ministru al Transporturilor din partea USR, Cătălin Drulă, nu este impresionat de anunţul edilului Clujului şi îl acuză pe acesta de „incompetenţă şi nepăsare”, argumentând prin faptul că acest proiect a fost semnat încă din 2018 şi abia acum au fost obţinute avizele, acesta nefiind ultimul pas până ca lucrările să poată demara efectiv.

„Cu 3 ani de întârziere, studiul de fezabilitate al centurii Cluj se finalizează săptămâna aceasta. Emil Boc semna acest contract în 2018. Trebuia să fie gata în 12 luni. Dacă primarul Clujului își făcea treaba ca un bun gospodar, azi se lucra pe centura orașului.

În schimb, incompetența și nepăsarea administrației Emil Boc au pus piedică acestei centuri vitale pentru saltul de dezvoltare atât de așteptat de toți clujenii, sătui să mai aștepte ore întregi în trafic.

Urmează aprobarea acestui studiu de către Compania de Drumuri, apoi de Ministerul Transporturilor și de Guvern. După depășirea acestor borne se va trece la realizarea exproprierilor și la etapa licitației pentru proiectarea de detaliu și pentru execuția lucrărilor.

Dacă totul merge bine, peste 5 ani am putea avea centura finalizată. Dacă merge în stilul Boc cu întârzieri de 3 ani la fiecare etapă, nu.

O veste excelentă este că strategia creionată de mine și echipa mea în 2021 de a finanța centura metropolitană Cluj din fonduri structurale “clasice” – Programul Operațional Transport 2022-2030 a dat roade.

Recent, Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România pentru acest exercițiu financiar european ce include și finanțarea centurii Cluj.

Spre binele clujenilor îmi doresc ca Emil Boc să stea departe de următoarele faze ale proiectului centurii Cluj.

Doar așa vom avea șanse să atragem fondurile europene și să circulăm pe ea în acest deceniu.”, a scris luni seară Drulă pe Facebook.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.