Ministrul Muncii, Marius Budăi, pune „punctul pe i”: Principala problemă a României în ceea ce priveşte importul de forţă de muncă va fi în momentul în care vom intra în spaţiul Schengen!

Share:

Principala problemă a României în ceea ce priveşte importul de forţă de muncă va fi în momentul în care ţara noastră va intra în spaţiul Schengen, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ministrul Muncii spune că există riscul ca acei muncitori să plece de la noi, însă singura soluție găsită cu experți constituționaliști ar fi un acord bilateral atunci când se semnează contractul de muncă.

„Problema principală a noastră va fi cu importul de forţă de muncă în momentul în care România va intra în spaţiul Schengen şi cunoaşteţi foarte bine care sunt riscurile: de a intra şi, în continuare, să plece de la noi.(…) Eu, după discuţiile din 2019 (…) cu miniştrii şi cu ţările cu care am făcut ulterior parteneriate astfel încât să putem să mergem să importăm forţă de muncă, am solicitat miniştrilor de muncă de acolo şi Guvernului de acolo astfel: atunci când dau posibilitatea oamenilor să plece, şi singura care a răspuns într-un mod cât mai rapid a fost Vietnamul, cei de acolo, de la agenţiile lor şi de la tot ceea ce înseamnă agenţii de plasare a forţei de muncă, să îi informeze, să le spună că, dacă pleacă de la angajator, într-un an sau doi ani, nu mai reţin exact, vor fi rechemaţi în ţară. Dar asta e o chestiune pe care o putem face bilateral şi depinde foarte mult de înţelegerea celorlalţi”, a explicat Budăi la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism.

Marius Budăi a mai spus că în primăvară a fost discutată îmbunătăţirea cadrului legislativ şi, prin Ordonanţă de urgenţă „am reuşit să îmbunătăţim un pic”.

„Ştiţi foarte bine acel proiect scris de mine împreună cu două doamne deputat, colege ale mele de la PSD. L-am dezbătut foarte mult şi am preferat în acel grup de lucru s-o aduc şi pe doamna Maia Teodoriu, care a fost la Curtea Constituţională, pentru că sunt nişte lucruri care dor, şi anume acel aspect al faptului că vine muncitorul, să spunem nepalez, şi pleacă să spunem de la Dan la Dragoş, nu pleacă în altă parte, adică aici e vorba şi de fair-play-ul între business-uri. Dar am avut o discuţie săptămâna aceasta şi se doreşte din partea industriei să impunem blocaje în a pleca. E foarte complicat. Eu personal nu găsesc soluţia, în sensul că mobilitatea muncii nu poate fi limitată, şi atunci ne vom trezi fie cu infringement, fie la un prim atac la Curtea Constituţională pică.

De aia, repet, fair-play-ul între industriii cred că e singura soluţie. Şi o soluţie pe care totuşi am găsit-o discutând cu experţi în constituţie, constituţionalişti, ar fi acordul bilateral în momentul în care se semnează contractul de muncă. Asta ar fi o primă soluţie şi aici, dacă avem nevoie de vreo modificare în codul muncii, mă aveţi partener fără niciun fel de discuţii”, a punctat ministrul Muncii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.