Alarmant: Din cauza secetei, prețul uleiului s-ar putea dubla până la sfârșitul anului!

Seceta face ravagii în întreaga țară. Aproape 200.000 de hectare sunt puternic afectate de lipsa ploilor. În aceste condiții, fermierii anunță că prețul uleiului, dar și al pâinii va ajunge să fie dublu la sfârșitul anului. 

Uleiul, care deja costă mult mai mult față de anul trecut, se scumpește iar din toamnă. Din cauza secetei, producătorii spun că se văd nevoiţi să crească iar preţurile. Spre finalul anului 2022, preţul pentru un litru de ulei ar putea ajunge să fie dublu faţă de cel de anul trecut.

Chiar dacă în România în acest an s-a cultivat o suprafata cu 100.000 de hectare mai mare decat în anul 2021, productia estimată este cu cel putin 500.000 de tone mai mică faţă de anul trecut din cauza secetei severe ce a afectat culturile.

Fermierii spun că uleiul va fi mai scump chiar de luna viitoare.

După ce prețurile la benzină și motorină au explodat, valul de scumpiri se simte și la pâine.

„Pana la aceasta data in Romania s-a recoltat peste 94% din suprafata de grau. Am avut in vedere urgentarea, pentru a preintampina scuturarea culturilor. Supracoacerea putea produce scaderi de productie”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Daea a precizat că vremea afectează porumbul și floarea soarelui, fiind afectate 200.000 de hectare.

„Vremea creează probleme, porumbul și floarea soarelui sunt afectate. Echipele de control sunt la fața locului și determina care este gradul de afectare și pierdere. (..) Ne aflăm acum la peste 200.000 de hectare care ar fi afectate în diferite grade, adică atât compromitere totală, cât și afectări în procent de 30-50%. ”, a mai spus Daea.

Cu aceste creșteri ale prețurilor există riscul ca fermierii să nu își recupereze cheltuielile pe care le-au avut.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.