Ministrul Budăi, mesaj tranșant: Toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din suma prevăzută!
Ministrul Muncii a făcut precizări, în exclusivitate la România Tv, despre noua formă a ordonanței de urgență privind salariile bugetarilor.
Marius Budăi a anunţat, în exclusivitate la România tv, că toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din suma prevăzută.
După ce poliţiştii au protestat, miercuri, în faţa Ministerului Muncii, aceştia fiind nemulţumiţi de felul în care s-a Guvernul a aplicat legea salarizării, Marius Budăi a anunţat că salariile bugetarilor urmează să crească de luna aceasta.
„Oamenii sunt in strada din cauză ca doi ani nu s-a aplicat legea. Eu am coborat in strada, la cetateni, pentru că de acolo provin şi eu. Mereu am fost un lucrator, le cunosc nevoile si au dreptate. Din pacate, ce nu s-a intâmplat in doi ani nu putem repara intr-o seara, mai ales in actuala situaţie. De la 1 august 2022 trebuie sa majoram salariile bugetarilor cu o patrime din diferenta aflata in plata 2022.
Anterior acestei masuri am luat masura ca in sistemul privat sa punem la dispoziţie cei 200 lei pe net pentru majorarea salariului minim fără ca statul să plătească taxă. acum venim cu această masura in sistemul bugetar. Nu dam in septembrie lege pentru august, dam saptămâna viitoare in interiorul lunii august, astfel încât plata pentru luna august, care se face in septembrie, să fim în posibilitatea în care să putem realiza acest lucru.
Este vorba despre toate categoriile de bugetari, in afara de medici, care sunt deja la nivelul din 2022”, a declarat ministrul Muncii la România Tv.