Ungaria a iniţiat investigarea companiei aeriene Wizz Air!

Ministerul ungar al Justiţiei a iniţiat investigarea companiei aeriene Wizz Air din punct de vedere al protecţiei consumatorilor, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, numărul plângerilor depuse la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor împotriva companiei aeriene Wizz Air Hungary Zrt. a crescut în ultima perioadă, dintre care mai multe cazuri au avut un ecou mediatic semnificativ.

Potrivit plângerilor, compania aeriană nu a oferit informaţii şi asistenţă în cazul întârzierilor şi anulărilor de zbor, nu a oferit cazare şi reprogramare, ceea ce a cauzat costuri suplimentare pasagerilor, nu a răspuns la plângerile consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează un call center cu tarif ridicat, încălcând astfel legea şi drepturile consumatorilor din Ungaria, se mai arată în comunicat.

Din acest motiv, la iniţiativa Ministerului Justiţiei, a fost lansată o investigaţie pentru protecţia consumatorilor, la Prefectura Budapestei, pentru a proteja drepturile consumatorilor şi familiilor din Ungaria.

Scopul controlului este să detecteze, să stopeze şi să sancţioneze orice posibil comportament ilegal, deoarece toate companiile trebuie să respecte legea, se subliniază în comunicat.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.