Ministrul Muncii, Marius Budăi, vești bune pentru români: „PSD propune creşterea salariului minim, a pensiei minime şi a punctului de pensie”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susţinut miercuri o conferinţă de presă la Neptun, în care a anunţat măsurile pe care partidul său le va propune în coaliţie pentru a ajuta categoriile vulnerabile să depăşească criza economică.

Marius Budăi a anunţat creşterea veniturilor minime, fie că este vorba despre salariu sau de pensie, dar şi creşterea punctului de pensie, dar şi premii pentru elevii şi profesorii care fac performante la olimpiadele internaţionale.

„Atentia principala a fost in primul rand catre cei care muncesc si catre parintii si bunici. Vom propune majorarea salariului minim pana la 3.000 de lei, 2.800 vor fi taxati, iar 200 de lei raman netaxati. Toate acestea de la 1 ianuarie, acum se gandesc bugetele, acum trebuie sa avem aceste discutii.

Incercam sa nu mai existe saracie in munca. Intr-o luna de zile, 100.000 de contracte part-time au fost transformate în contracte cu norma intreaga.

Vrem sa avem un consiliu tripartit, apoi sa avem discutii corecte si oneste cu reprezentantii sindicatelor.

Vom propune majorarea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Vom propune cresterea punctului de pensie de la 1586 la 1745.

Vom propune prime pentru elevii si profesorii medaliati la olimpiadele internationale.

O alta prioritate sunt transpuneri de doua directive importante, promovate cand PSD era la guvernare, echilibrul intre viata profesionala si cea privata, dar si transparentizarea conditiilor de munca.

Vrem sa infiintam un mecanism de finantare pentru sistemul de ingrijire de lunga durata a persoanelor varstnice, astfel mai bifam si un jalon din PNRR”, a spus Marius Budăi.

Întrebat dacă aceste măsuri vor fi susţinute în coaliţie de PNL, Marius Budăi a declarat că este încrezător că va găsi înţelegere la partenerii de guvernare.

„Fisa postului unui guvern este sa aiba grija de cetateni. Depunem un juramant. Cu siguranta aceste masuri vin cu un impact, unul pozitiv pentru viata parintilor si bunicilor nostri, deci nu vom renunta la aceste masuri. PSD cand a intrat la guvernare a avut ca linie rosie un pachet social. Acum venim cu al doilea si sunt sigur ca vom gasi intelegere la partenerii de guvernare. Marcel Ciolacu a spus ca nu putem lasa tara neguvernata, dar avem unele conditii, iar aici ma intorc la fisa postului, viata oamenilor.”, a completat ministrul Budăi.

Ministrul Muncii susţine că măsurile anunţate sunt unele absolut necesare pentru categoriile vulnerabile.

„Este propunerea PSD si sunt sigur ca vom gasi intelegere. Aceste masuri sunt o necesitate, nu un moft. Pana si Banca Mondiala a recunost, tarziu, dar a recunoscut, că austeritatea impusă în timpul crizei din 2010 a fost o greseala”, a mai declarat Marius Budăi.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.