Vești bune pentru fermieri. Directorul APIA anunță subvenții importante!

Sunt veşti bune pentru fermierii români. Directorul general APIA a anunţat că în cursul lunii septembrie urmează să le intre noi sume de bani în conturi.

Adrian Pintea, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anunţat ce subvenţii vor intra luna aceasta în conturile fermierilor.

Potrivit directorului APIA, prima subvenție care se va da în luna septembrie este cea pentru ajutoarele excepționale acordate sectorului vegetal. Este vorba despre sectorul pomicol și viticol. Acest sector beneficiază anul acesta de  un sprijin de 875 de lei la hectar.

”În data de 2 septembrie s-a încheiat depunerea cererilor pentru acele ajutoare excepționale în sectorul vegetal. Aici mă refer la sectorul pomicol și la sectorul viticol. Aceste plăți le vom face în cursul lunii septembrie. Legea prevede ca până în data de 30 septembrie aceste plăți trebuie făcute”, a declarat directorul general al APIA în cadrul emisiunii Agrostrategia, potrivit agrointel.ro. 

Bani vor intra în această lună şi în conturile crescătorilor de animale. Aceștia beneficiază în acest an de un sprijin excepțional ce poate ajunge la 150.000 de euro pe fermă.

”Până în data de 15 septembrie se depun actele pentru sprijinul financiar în sectorul zootehnic, pentru două categorii, în sectorul suin și avicol. În data de 15 septembrie se vor încheia aceste cereri de depus și de asemenea în cursul lunii septembrie și acești beneficiari vor fi plătiți. Deci luna septembrie va mai veni cu cele două ajutoare excepționale”, a precizat directorul APIA.

O altă sumă importantă pe care fermierii o așteaptă este cea a ajutorului de stat pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în trimestrul II din acest an. Fermierii au depus documentele justificative și acum urmează plățile.

Cele mai așteptat sume de la APIA sunt cele din prima tranșă din subvențiile anuale. Achitarea avansului va fi demarată la APIA din data de 16 octombrie, fiind făcute plăți parțiale până pe 2 decembrie, dată după care este permisă de UE plata integrală a subvențiilor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.