România, de acord cu plafonarea preţului gazelor ruseşti în UE!

România a susţinut, în cadrul Consiliului Energiei, măsuri precum plafonarea preţului gazelor ruseşti, existenţa unei platforme pentru achiziţia în comun a gazelor în UE, precum şi posibilitatea de accesare a unor linii de credit pentru companii din partea Băncii Central Europene, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles, în contextul discuţiilor la nivel european privind preţurile ridicate la energie şi pregătirea pentru iarnă.

Evoluţiile din ultima perioadă de pe piaţa energiei electrice, în contextul continuării agresiunii Rusiei din Ucraina şi al unei producţii scăzute la nivelul UE, necesită adoptarea rapidă a unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieţei şi scăderea preţului plătit de consumatori, spune ministerul.

Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Reuniunea miniştrilor Energiei a avut scopul de a analiza şi agrea o direcţie comună de acţiune cu privire la demersurile viitoare.

În concret, pe termen scurt, Comisia Europeană vizează măsuri precum: reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare şi obligatorii pentru orele de vârf de consum; captarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit; contribuţie de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili; creşterea lichidităţii pe pieţele de energie; reducerea preţurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea preţului gazelor naturale importate din Rusia.

România a susţinut în cadrul reuniunilor anterioare necesitatea adoptării la nivel comunitar a unor măsuri de decuplare a preţului la energie electrică de cele la gazul natural, care stabileşte în prezent preţul de închidere al pieţei. Este necesară o propunere din partea Comisiei Europene în acest sens cât mai curând.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.